ISC Timiș, acuzat de „refuz mascat” de a verifica neregulile la un...

ISC Timiș, acuzat de „refuz mascat” de a verifica neregulile la un hotel din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” acuză Inspectoratul de Stat în Construcții că s-a eschivat de la un răspuns clar la o solicitare a asociației în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cu privire suspiciunile legate de nereguli semnificative a lucrărilor executate la un hotel construit pe strada Piatra Craiului (fostul hotel Cina).

Asociația a cerut ISC să precizeze dacă s-a verificat concordanța dintre lucrările executate și documentația tehnică aprobată și dacă s-a respectat regimul de înălțime, volumetria și amplasamentul. Prin solicitarea sa, asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” a cerut să fie informată cu privire la constatarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale în construcții și la efectuarea unei inspecții pe teren și nu doar  a unei  verificări formale la birou. Potrivit asociației, „răspunsul primit din partea ISC Timiș este, din păcate, un text vag, incomplet și evaziv, care ocolește toate aspectele sesizate”. Deși solicitarea a fost clară, instituția s-a limitat la a transmite că „informațiile solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public” și o redirecționează către alte structuri.

„În locul unei intervenții concrete, am primit o corespondență birocratică ce nu răspunde la nicio întrebare și nu clarifică niciuna dintre suspiciunile ridicate.


Astfel de practici nu doar că lasă impresia unui refuz mascat de implicare, ci afectează grav încrederea comunității în capacitatea acestei instituții de a controla respectarea legii în construcții — un domeniu în care abaterile pot produce consecințe directe asupra vecinătăților, patrimoniului și siguranței publice. Inspectoratul de Stat în Construcții trebuie să-și asume asumarea rolul legal de instituție responsabilă cu disciplina în construcții și să nu cocoloșească devoltatorii imobiliari ascuzându-le ilegalitățile. Comunitatea are dreptul la transparență, legalitate și responsabilitate, nu la răspunsuri administrative fără conținut”, mai spun reprezentanții asociației. Aceștia precizează că vor urmări acest caz până la clarificarea completă a situației și vor informa publicul cu privire la toate evoluțiile ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.