
Cicio Sisters revin la sfârșitul acestei săptămâni la Stage Pub cu o nouă seară de Disco Night, un eveniment care le promite celor prezenți energie bună, armonii care se leagă natural și o atmosferă care te face să uiți de timp. Surorile Elizabeth și Anna Cicio – în vârstă de 24 și 21 de ani – cunoscute publicului timișorean drept Cicio Sisters, au o poveste aparte iar muzica disco este conform celor spuse de ele „o stare de spirit, un lifestyle”.
„Cea mai interesantă parte despre noi, dincolo de vocile noastre, sunt originile.
Mama este din Uruguay, născută în Australia, iar tata este din Negrești Oaș. Eu m-am născut în Australia și am fost adusă „cu forța” în România, iar Anna s-a născut aici – de acolo și numele ei. Încă de mici am cântat împreună. Cu Anna am descoperit ABBA, cu Anna am învățat primele acorduri la chitară, de multe ori stând amândouă frustrate că nu ieșeau cum ne doream. În pandemie am câștigat primii bani din muzică, făcând cu tata seri de „lăutărie” acasă – pentru fiecare piesă primeam un mic ciubuc. Împreună am trecut peste emoțiile primului contact cu publicul. De atunci, cântăm cu bucurie și libertate. Suntem două surori care trăiesc în prietenie și cântă în armonie. Îi doresc fiecărui părinte să aibă două fete care să rezoneze așa de bine cum o facem noi”, spune Elizabeth Cicio.
Concertul în cadrul căruia Cicio Sisters își propun să readucă magia muzicii disco în fața publicului va avea loc vineri 19 decembrie, de la ora 21, la Stage Pub, iar biletele costă 30 lei.





