Timişoara nu primeşte, în 2014, NICIUN LEU pentru construcţia spitalului regional sau...

Timişoara nu primeşte, în 2014, NICIUN LEU pentru construcţia spitalului regional sau a institutului oncologic UPDATE Primarul Robu, reacţie întârziată şi demagogică

9
DISTRIBUIȚI

oncologie-640x430

Două proiecte importante pentru judeţul nostru din domeniul medical nu vor fi duse la bun sfârşit prea curând. Este vorba despre institutul oncologic şi spitalul regional, proiecte care nu au fost trecute pe lista guvernanţilor pentru finanţarea din fonduri de la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, nu există nicio şansă să înceapă lucrările la cele două construcţii, ţinând cont de faptul că este nevoie de zeci de milioane de euro pentru finalizarea lor.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa în cadrul unei videoconferinţe că mai multe programe de investiţii în infrastructură şi în aparatura medicală vor fi susţinute din fonduri europene, în perioada 2014 – 2020. Mai mult, tot din aceşti bani urmau să fie construite şi trei spitale regionale. Şeful DSP Timiş, Horia Vermeşan, nu a ratat ocazia de a le reaminti guvernanţilor să se gândească cel puţin la Institutul Oncologic din Timişoara şi să aloce fonduri pentru realizarea sa.

Totuşi, guvernanţii nu au ţint cont de doleanţele şefului DSP Timiş. Ieri, premierul Victor Ponta a anunţat că vor fi alocate 500 de milioane de euro din fondurile structurale ale exerciţiului financiar 2014 – 2020 pentru sănătate, dar niciun ban pentru Timişoara. Astfel, cele trei spitale regionale vor fi construite la Cluj, Craiova şi Iaşi.


 Horia Vermeşan a ţinut să precizeze că “m-am zbătut cât am putut, avem locaţia unde se poate construi un spital regional şi cred că ar fi fost de mare utilitate. Însă, pe noi ne doare foarte mult problema spitalului de oncologie, leziunile tumorale reprezintă locul doi în ceea ce priveşte mortalitatea şi morbiditatea, după afecţiunile cardiovasculare”.

UPDATE La ora 17.10, Primăria Timişoara a transmis un punct de vedere din parte lui Nicolae Robu, în calitatea sa de primar şi preşedinte al PNL Timiş. „Consider că municipiul Timişoara are cel puţin tot atâtea atuuri ca şi municipiile Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, pentru a găzdui un spital regional. Timişoara este al treilea oraş al ţării ca mărime, după Bucureşti şi Cluj-Napoca, unul dintre cele mai puternice centre universitare, inclusiv în domeniul medical şi o adevărată capitala de suflet a acestei importante părţi  de ţară, recunoscută ca atare şi la nivel euroregional. Pentru aceste motive si pentru multe altele am iniţiat demersuri pentru ca proiectul de construire în România a trei spitale regionale să fie extins astfel încât să cuprindă şi un al patrulea, la Timişoara. Îmi exprim speranţa că demersurile noastre nu vor rămâne fără ecou, că raţiunea şi echitatea vor triumfa. Este timpul ca Timişoara, oraşul care a dat atât de mult României, atât spiritual, cât şi material -inclusiv scânteia Revoluţiei din Decembrie 1989, alături de cea mai mare contribuţie la PIB după capitală-, oraşul care a stat mereu cuminte, civilizat, cu bun simţ, la rând, la un rând care nu i-a mai venit niciodată, să nu mai fie Cenuşăreasă în propria ţară!”.

 

9 COMENTARII

  1. Injuram Bucurestiul degeaba! Problema e ca liderii locali si judeteni nu au valoare si nu stiu sa se impuna la Centru. Nu mai vorbesc de parlamentarii de Timis. In concluzie, Bojin de la CJT face cat o ceapa degerata, Robu e tot pe acolo…

    • da, bojin a dat banii judetului pt biserica din bucuresti… robu a vrut si el sa dea bani bisericii din bucuresti dar a aflat cu stupoare de pe forumuri ca timisorenii nu doresc cadouri catre bucale.

  2. JEGOSII care ati votat USL/PSD,cretinilor,PSD-ul nu a alocat niciodata fonduri pentru Timisoara,15 ani ne-am rugat de ei pentru centura orasului,trebuia sa vina piticul atomic de la Cluj sa aloce fonduri,fonduri cum nu s-au mai alocat pentru judet si oras,dar daca orasul e populat de olteni de MH VL OT DJ GJ,au votat saraciile cu PSD ! LUATI PSD sa va iasa pe nas,cretini absoluti !

    • Sunt de acord cu cele scrise de tine,niciodata nu am fost iubiti de cei de la Bucuresti,in majoritate s-a votat USL uitand ca cele mai mari investitii in zona de vest au fost facute de politicul cu orientare de dreapta,acum dragii mei banateni priviti cum se dezvolata mafiile PSD-iste si cum ne intoarcem in timp cu 10 ani,asta e!…

  3. 1. Parlamentarii de timis = 0
    2. Bucurestenii nu au iubit si nu vor iubi niciodata Timisoara .
    3. Din cate stiu robu a pompat 100000 lei la catedrala mantuirii
    banilor.
    Concluzie : la toate alegerile care vor veni nu mai pierdeti timpul la vot ca oricum nu se schimba nimic . Ei ne vor promite marea cu sarea si ne vor da 0 . Hai sa le dam si noi tot atat.

  4. Ca de obicei liberalii stiu sa dea vina pe altii! Ministrul liberal Nicolaescu a hotarat locatiile! E usor sa da-i vina doar pe altii fara sa-ti asumi nimic! Robu sa se duca la ministrul liberal sa se agite nu sa faca pe revoltatul si sa se planga! Halal primar!

  5. autonomia economica totala este singura rezolvare,daca este adevarat ca Timisoara a alocat bani pt Bucuresti,Robu nu va fi reales niciodata,sa va ia dracu tot cu bucurestul capitala Moldovei si a Olteniei

  6. H. Vermesan si primarul au acelasi limbaj ( banii)…, Propaganda de fatada…In atitaia ani la DSP nu a facut nimic doar a luat bani degeaba,
    ”A facut sectia ortopedie”.. doar sa mai puna in conturi bani de la constructorii ” achizitionati”… pacat de contribuabilii acestui judet..
    Toti hotii din spitale, traiesc minunat. acum doreste o noua reasezare.. maine o sa il vedeti la PSD , ca la liberali a fost primul din judet ” transferat”… Raman oripilat ca DNA nu s-a sesizat cu serviciile angajate de DSP, de cladirile pierdute, de cele cumparate de a lungul timpului de acolitii din sitemul medical, … Totul e de presa, daca te uiti pe declaratiile lor de avere te apuca rasul..Domnule Bota sper sa sesizati ANI cu averile declarate.. Apropo clica Dumitrascu Victor, Careba Cristian, Cristian Busoi, cand vor declara ca sunt sub stapanirea ” nasului” Horia Vermesan..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.