Sticle de vin, de lichior și mici atenții, primite în dar de...

Sticle de vin, de lichior și mici atenții, primite în dar de șefii din primărie. Vezi ce SECRET bine ascuns ține Robu sub lacăt și ce suspiciuni de corupție planează asupra sa

4
DISTRIBUIȚI

SEDINTA DE CONSILIU LOCAL16_resize Clubul Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia a solicitat principalelor instituţii ale administraţiei publice locale mai multe informaţii pentru a putea analiza integritatea aleşilor locali, aşa cum este ea definită de legislaţia în vigoare. Aceasta prevede, printre altele, declararea şi inventarierea cadourilor primite de către aleşii locali în exercitarea mandatului lor, a valorii acestora şi a sursei, pentru a putea fi identificată eventuala existenţă a unui interes ocult în relaţia dintre demnitarul public şi cel dispus să facă anumite donaţii. APD a cerut informaţii de la primăria timişoreană şi de la consiliul judeţean referitoare la cadourile primite de primar şi viceprimari, respectiv de preşedintele şi vicepreşedinţii CJT. „Publicarea donaţiilor financiare şi a beneficiilor materiale sau de altă natură este importantă, deoarece ea poate revela existenţa legăturilor şi a intereselor particulare între demnitarul public şi orice persoană fizică sau juridică privată care poate afecta integritatea unor acţiuni ale instituţiei” sunt de părere reprezentanţii APD. „Dacă aleşii sunt interesaţi să facă publice unele din acţiunile lor, sunt lucruri pe care preferă să le ţină ascunse. Câteva metode prin care un privat poate câştiga bunăvoinţa unei persoane cu putere de decizie ar fi diverse cadouri în bani, bunuri sau servicii, împrumuturi pe termen lung a unei locuinţe sau a unui autoturism sau achitarea unor datorii cum ar fi ratele unui credit bancar sau a unei achiziţii în leasing” au adăugat aceştia.

Vinuri, broşuri şi plachete

Dacă reprezentanţii judeţului au comunicat că bunurile primite cu titlu gratuit în cadrul unor întâlniri protocolare nu au necesitat inventariere fiind sub valoarea obiectelor care trebuie declarate, primăria a făcut de această dată exces de zel şi a inventariat şi cadourile cu o valoare mai mică de 200 de euro primite de la ambasadori, consuli  şi diverse delegaţii. În 2012, Nicolae Robu şi-a depozitat în birou trei sticle cu vin şi câteva albume de promovare iar viceprimarul Dan Diaconu a primit în dar o carte despre istoricul relaţiilor dintre oraşele înfrăţite Faenza şi Timişoara. În 2013 primarul a mai primit o sticlă de vin, mica bibliotecă de albume a fost completată cu altele noi iar încăperea în care Robu îşi petrece o bună parte din timpul consacrat concitadinilor a fost decorată cu un tablou de valoare modestă (sub 200 euro), o cană de ceramică cu motive tradiţionale japoneze şi o plachetă de sticlă. În custodia viceprimarului Dan Diaconu a intrat doar o sticlă de vin şi o broşură de promovare. Colecţia de vinuri din biroul lui Robu a sporit în acest an cu trei sticle, la care s-a adăugat una de lichior, lângă albumele de prezentare şi-a găsit locul şi o carte de literatură irlandeză iar lângă placheta de sticlă din Libia a fost aşezată încă una din material plastic, tocmai din Nigeria.

robu la birou

Sponsori necunoscuţi „care interacţionează cu noi”

Primăria nu arată însă aceeaşi disponibilitate când i se cer cu insistenţă informaţii despre finanţatorii privaţi la lucrările de renovare ale cabinetului primarului.


După repetate cereri şi insistenţe, atât din partea presei cât şi a APD, funcţionarii primăriei au încercat să explice cât au putut ei mai bine şi mai evaziv de ce a fost nevoie de două renovări la respectivul cabinet, în prima jumătate de mandat a lui Robu: dacă iniţial s-au recompartimentat spaţii, s-a proiectat şi echipat un grup sanitar şi s-au refăcut diverse instalaţii, pentru care s-au plătit aproximativ 25.000 lei în 2012, atunci când cabinetul a fost luat cu asalt de meşteri pentru a doua oară, „s-au efectuat lucrări de capitonare uşă, deoarece era uzată şi nu permitea închiderea etanş, iar izolarea fonică nu era corespunzătoare”. Suma de bani alocată a fost de 1,538,93 lei în bugetul anului 2012 iar „compartimentul administrativ nu deţine informaţii despre sumele plătite de sectorul privat”.

Pe de altă parte, biroul contabilitate a precizat că nu există evidenţe contabile cu cheltuielile pentru repararea unor încăperi, ci pentru întreaga clădire a primăriei. Primarul însuşi a fost cel care, în toamna anului trecut, s-a lăudat cu „sponsorizări consistente” de care a beneficiat pentru reamenajarea biroului său dar atunci când i s-au cerut precizări despre banii cheltuiţi pentru cele două renovări succesive primarul a fost extrem de vexat şi a recurs la o retorică bombastică şi jenantă în încercarea de a închide subiectul, sfidând opinia publică cu afirmaţii de genul „este ca şi cum aş ceda la o presiune făcută de dumneavoastră” sau „cei care au donat nu sunt extratereştri, evident că sunt pământeni care interacţionează cu noi”, fără a mai preciza pe ce căi tainice se realizează interacţiunea şi cu cine. Mai mult, primarul a încercat să stăvilească interesul curioşilor pentru acest subiect cu afirmaţii la fel de penibile precum „cetăţenii să se bucure că renovarea s-a făcut nu doar din bani publici ci şi din privaţi”, deşi anul trecut nici n-a vrut să audă că celebrii palmieri ar fi putut fi plătiţi dintr-o donaţie, pe motiv că „asta ar fi însemnat să cedez la presiuni”.Cum ar veni, pentru primarul Robu există presiuni şi presiuni, depinde cum priveşti lucrurile!

O temă pentru A.N.I. ?

„Refuzul angajaţilor primăriei de a oferi informaţiile solicitate, confirmate public de primar, intră în zona legislaţiei anticorupţie, deoarece în cazul în care contribuţiile private nu sunt înregistrate în evidenţa contabilă a instituţiei ele se constituie în bunuri primite cu titlu gratuit, care ar fi trebuit declarate, aşa cum este prevăzut în mai multe legi, inclusiv cea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie” susţin reprezentanţii APD. Sumele atrase din sectorul privat la care a făcut referire primarul în repetate rânduri nu apar în nici un act al insituţiei sau în declaraţiile de interese şi avere ale primarului iar această secretomanie alimentează suspiciunile cu privire la practici lipsite de integritate.

4 COMENTARII

  1. comunistul de robu asa a invatat in tinerete! despre ca(ca)dourile lui ceasca am aflat doar dupa revolutie! poate mai este necesara una (tot din Timisoara), dar inainte trebuie dus la brutariiie ilici-iliescu (colegul lui robu din pcr)!

  2. Cunoașteți vre-un om de afaceri care sa investească fără sa vrea profit? Oricum, Primaria nu e tocmai o instituție de binefacere. Si atunci, „donatorii” (a se citi investitorii), trebuie sa facă niște documente de Donație către instituție. Apoi, in interiorul instituției, trebuie cineva sa ia hotărârea cine folosește „Donația”. Altfel, Primaria Timisoara utilizează bani/bunuri/servicii „la negru”. Si dacă tot exista aceste documente, de ce nu se aplica Transparența.

  3. Prostii si nimicuri!De ce nu-l intrebati pe acest individ obedient ,deocamdata si inca primar ,cum sifoneaza banii publici pe concediile la mare ,pe toata durata estivala a turmei din PMT ,acoperite prin numele de „cursuri de specializare”…kkat marca Robu !!!Cereti sa faca publice cati au fost la mare in aceasta vara din PMT;va spun eu cati:toti din cuibul trantorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.