MAE: 19 români, identificați în urma cutremurului din Nepal; aceștia se află...

MAE: 19 români, identificați în urma cutremurului din Nepal; aceștia se află în afara oricărui pericol UPDATE Informații despre situația altor 9 români

0
DISTRIBUIȚI

Nepal-cutremur

MAE anunță cu privire la situația cetățenilor români în urma cutremurului din Nepal că până în prezent au fost identificate 19 persoane care au fost contactate și se află în afara oricărui pericol, transmite Agerpres.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la New Delhi și al Consulatului Onorific al României din Nepal, continuă eforturile de verificare a prezenței, respectiv a situației altor cetățeni români care s-ar afla în Nepal, în zona respectivă, inclusiv dacă există vreun cetățean român afectat în urma recentei replici din cursul acestei dimineți, în pofida unor conexiuni de internet și de telefonie extrem de dificile datorită circumstanțelor. Până la acest moment misiunea diplomatică nu a primit nicio confirmare oficială referitoare la existența vreunui cetățean român printre victime”, precizează MAE într-un comunicat remis duminică AGERPRES.

MAE reamintește că cetățenii români care au rude sau prieteni în zona afectată de cutremur au la dispoziție pentru informații numărul de telefon 0728.557.116 sau e-mailul comunicare.consulara@mae.ro.

Un nou cutremur cu magnitudinea de 6,7 s-a produs duminică în Nepal, la o zi de la seismul devastator ce s-a soldat cu peste 2.000 de morți în regiune, a anunțat Institutul american de geofizică (USGS), relatează AFP.

La tabăra de bază a plecărilor spre muntele Everest, alpinistul român Alex Găvan a anunțat într-un mesaj pe Twitter că replica a declanșat trei avalanșe, notează Reuters.

Acest al doilea cutremur a lovit o zonă situată la nord-vest de Kathmandu, în apropiere de granița cu China, a precizat USGS.


Replica a fost resimțită până în muntele Everest, potrivit alpiniștilor din zonă.

UPDATE MAE anunță cu privire la situația cetățenilor români în urma cutremurelor din Nepal că au fost identificate încă 9 persoane care au fost contactate și se află în afara oricărui pericol, numărul total al acestora ajungând la 28.

Până la acest moment misiunea diplomatică nu a primit nicio confirmare oficială referitoare la existența vreunui cetățean român printre victime, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.