BĂTAIE DE JOC: o finanțare de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea...

BĂTAIE DE JOC: o finanțare de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea de aparatură medicală la Spitalul Judeţean Timişoara a fost RATATĂ. Cu ce explicaţii vine CJ Timiş

1
DISTRIBUIȚI

ambulatoriu spitalul judetean timisoara

Bătaie de joc. Consiliul Judeţean Timiş a accesat un proiect european de peste 10 milioane de euro pentru modernizarea şi dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie a ambulatoriului Spitalului Judeţean Timişoara. Din păcate, banii pentru cumpărarea aparaturii au fost pierduţi, dintr-un motiv incredibil. Nicio firmă dispusă să ofere echipamentele medicale pentru ambulatoriu nu s-a înscris la cea de-a doua licitaţie electronică internaţională şi ultima care mai putea fi organizată.


Vă reamintim că, în acest an, a mai avut loc o primă licitaţie la care nu s-a prezentat nimeni.

Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, ne-a declarat doar că de organizarea licitaţiei s-a ocupat CJ Timiş. „Nici la prima licitaţie, nici la a doua licitaţie nu s-a prezentat nimeni. A doua licitaţie s-a încheiat în 9 noiembrie. Din păcate, se pierd cei zece milioane de euro pentru aparatura medicală şi nu avem altă soluţie decât să reintroducem proiectul pe ciclul 2014 – 2020”, ne-a explicat Florian Zanfir, vicepreşedinte CJ Timiş.

Cu cei zece milioane de euro, la ambulatoriul Spitalului Judeţean Timişoara ar fi trebuit să ajungă zeci de echipamente medicale, precum computer tomograf, RMN, ecografe, gastroscop sau cardiotocografe.

1 COMENTARIU

  1. Si care e bataia de joc si a cui ? Ce putea sa faca CJT, sa-i aduca cu japca pe ofertanti la licitatie ? Inteleg ca nu s-a prezentat nimeni la licitatii, ca nu a existat nici o firma interesata sa vinda aparatura medicala solicitata. Asta spune mult si despre mediul de afaceri din Romania si despre cit de sanatos e el. Nu vad nici o bataie de joc aici, in cazul asta !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.