Ministrul Justiţiei a anunţat la Timişoara soluţia de avarie după decizia CCR...

Ministrul Justiţiei a anunţat la Timişoara soluţia de avarie după decizia CCR legată de activităţile SRI în dosare penale

0
DISTRIBUIȚI

alexandra pruna ministrul justiei (1)

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, astăzi, la Timişoara, că principala misiune a guvernului este să se asigure că după decizia Curţii Constituţionale nu se va crea un „hiatus” în privinţa anchetelor penale. Vă reamintim că a fost admisă de către Curtea Constituţională o sesizare care spunea că este ilegal ca SRI să facă interceptări şi filaje în alte dosare decât cele care privesc siguranţa naţională.

„Plec de la premisa că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată, însă, pe de altă parte, voi promova neîntârziat o ordonanţă de urgenţă, care este un act cu putere de lege şi este singura modalitate prin care putem să ne asigurăm că o astfel de sincopă între momentul adoptării deciziei curţii şi a punerii în acord a normei cu dorinţa Curţii Constituţionale se realizează.


Asta am să fac. Am discutat deja cu reprezentanţii Parchetelor, cu Ministerul Public în general. Aş dori să fac şi precizarea că nu DNA este afectat cu precădere, ci şi DIICOT şi parchetele regulate. Avem şi noi în România, ca şi în alte state europene, cauze care să spunem că nu suscită rating extraordinar, dar sunt pur şi simplu cauze de omor în care se fac interceptări. Eu plec de la această premiză că tot Ministerul Public este afectat. Prin urmare am avut discuţii cu întreaga a Ministerului Public, inclusiv cu procurorii şefi de la DNA şi DIICOT şi cu SRI-ul pentru că SRI-ul are această infrastructură” a susţinut ministrul

Raluca Prună a afirmat că trebuie să existe o discuţie publică pe această temă şi ” societatea trebuie să decidă dacă poate, are mijloacele financiare pe care noi le estimăm la în jur de un miliard de euro, resursele financiare pentru duplica această infrastructură sau dacă nu cumva se poate folosi infrastructura aceasta care există la acest moment în cadrul SRI, asigurându-se sigur eliminarea oricărei intervenţii umane, alta decât a celor care prin efectul legii cercetare penală – procurorul şi poliţistul judiciar”. Aceasta variantă a ordonanţei de urrgenţă este considerată de Prună soluţia tranzitorie.Ministrul Justiţiei a susţinut că este posibil să dispară toată sintagma din Codul de Procedură Penală care a fost în discuţia Curţii Consituţionale şi că „importantă nu este infrastructura, ci cine o foloseşte”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.