Duşa: Până când o comisie echidistantă va stabili cauzele catastrofei aviatice, nu...

Duşa: Până când o comisie echidistantă va stabili cauzele catastrofei aviatice, nu comentez. Nu se impune stare de alertă în armată

0
DISTRIBUIȚI

mircea dusa 1

Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat, vineri, că se fereşte să facă afirmaţii privind catastrofa aviatică din Ucraina, până când o comisie de expertiză echidistantă va stabili cauzele acestui accident şi a precizat că nu se impune o stare de alertă în armată şi nici convocarea CSAT, scrie Mediafax. ”Atât timp cât lucrurile sunt incerte, cred că trebuie cel puţin eu să fiu mai ponderat. Sigur că este un eveniment deosebit, de condamnat, faptul că şi-au pierdut viaţa 250 de oameni, dar până o anchetă tehnică, care are şi girul echidistanţei, va stabili ce s-a întâmplat cu acel avion, eu, ca ministru al Apărării, nu aş face comentarii”, a spus ministrul Apărării, Mircea Duşa. Întrebat dacă se impune o stare de alertă sau o şedinţă a CSAT, Mircea Duşa a spus că este vorba despre un zbor civil.

”Aveţi dumneavoastră informaţii că a fost doborât? Mă feresc să fac asemenea afirmaţii până când o comisie de expertiză echidistantă va stabili cauzele catastrofei aviatice”, a ţinut să precizeze Duşa, adăugând că nu se impune nici convocarea CSAT. ”E un zbor civil.


Din câte ştiu, ieri, din informaţiile date de presă, au fost doborâte şi două avioane militare. Asta nu înseamnă că pentru un asemenea lucru este necesară o şedinţă CSAT. A fost un zbor civil, sigur că este un eveniment deosebit şi numai o minte bolnavă poate să lanseze o rachetă către un avion. Dar nu avem certitudinea”, a afirmat ministrul Apărării.

Prăbuşirea avionului malaysian care efectua zborul MH17 cu 298 de persoane la bord într-o zonă devastată de războiul civil din Ucraina provoca vineri consternarea comunităţii internaţionale, Washingtonul îndemnând la o anchetă „fără obstacole”, experţi americani avansând ipotea unui tir de rachetă, relatează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.