p>

Prima ediţie a festivalului dedicat filmului european „Ceau, Cinema!” – organizat de Marele Ecran și Pelicula Culturală – s-a încheiat sâmbătă seara cu pelicula poloneză Drogowka (în traducere – Poliţia Rutieră), care a fost prezentat în premieră pe ţară.
„Ceau, Cinema!” este un festival de buzunar, făcut cu bani de buzunar și de voluntari, dar cu o selecție de filme demnă de un festival consacrat: nouă, captivantă, de calitate. Programul festivalului a cuprins și scurtmetraje, documentare, animații, ateliere de arta actorului și de introducere în arta filmării, sesiuni de discuții cu regizori invitați. Filmele-vedetă au fost proiectate seara, în Curtea cu Castan de la Casa Artelor, iar pe parcursul zilei s-au desfăşurat o serie de alte evenimente. „Ceau, Cinema!” se încheie azi, duminică, 20 iulie, cu proiecția filmului „A fost sau n-a fost” (2006, regia: Corneliu Porumboiu), în comuna Gottlob. Localitatea aflată la 52 km de Timișoara și cunoscută pentru lubenițe, trebuie cunoscută de acum și pentru primul cinematograf modernizat în mediul rural. Reabilitarea fostului cinema din Gottlob, investiție începută în luna mai 2013, este finanțată în cadrul unui proiect comun Ungaria-România, în valoare de 133.125 euro.