Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv vineri la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a decis Curtea de Apel Bucureşti. Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Fostul şef al ADS, timișoreanul Corneliu Popa, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, conform Mediafax.
Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său. Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani. Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.
Omul de afaceri, Dan Voiculescu, a declarat, vineri dimineaţă, la sediul IPJ Ilfov, că până la 34 de ani a trăit cu soţia şi cu doi copii în condiţii rele, cu WC în curte, iar la penitenciar nu are cum să fie mai rău de atât. Omul de afaceri Dan Voiculescu a declarat, vineri dimineaţă, la IPJ Ilfov, că joi seară, înainte de ziua în care se va pronunţa sentinţa în dosarul ICA, a mâncat varză cu cârnaţi, a băut vin, s-a uitat la emisiunea lui Mihai Gâdea şi s-a culcat, dormind bine, dovadă că nu e speriat.
Marţi, la ultimul termen al procesului, Dan Voiculescu a susţinut că rechizitoriul dosarului ICA este „incorect” şi „bazat pe falsuri, nu pe probe” şi că întreaga urmărire penală s-a făcut în lipsa sa pentru că timp de un an şi trei luni a fost „vânat” de procurori, fără a fi chemat la DNA. Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, iar timișoreanul Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar Sorin Pantiş a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA. Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi. În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurator pus în cazul mai multor inculpaţi.
La acelaşi termen, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a prezentat concluziile finale în dosarul ICA, cerând magistraţilor de la CAB să respingă apelul inculpaţilor, cererea de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire şi contestaţia fiicelor lui Voiculescu privind sechestrul asigurator.
Pe de altă parte, şi DNA a cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor judecate, din art.
29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera b), dar şi de „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera c).
UPDATE 1 Dan Voiculescu, condamnat vineri la zece ani de închisoare în dosarul ICA, s-a predat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, unde este aşteptat mandatul de executare a pedepsei. Mandatul urmează să fie emis de Tribunalul Capitalei, după ce această instanţă primeşte sentinţa de la Curtea de Apel. După primirea mandatului, Voiculescu va fi încarcerat. El ar urma să stea în carantină timp de 21 de zile, cel mai probabil la Penitenciarul Rahova. După cel mult o lună, Administraţia Penitenciarelor îi va stabili regimul şi locul de detenţie. Regimul de detenţie se stabileşte în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.
Dan Voiculescu are 67 de ani şi, potrivit prevederilor legale, ar putea fi eliberat după ce execută o treime din pedeapsă.
UPDATE 2 Condamnaţii care au primit pedepse cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) vor sta în următoarele 21 de zile în perioada de carantină, pe durata căreia le vor fi studiate comportamentul şi personalitatea, iar apoi se va stabili regimul de încarcerare.
Potrivit HG 1896/2006, imediat după ce au ajuns la penitenciar, persoanele private de libertate sunt repartizate în secţia pentru carantină şi observare. Acestea vor fi cazate separat în camere, în raport de sex, vârstă, stare de sănătate, situaţie juridică, natura infracţiunii, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă.
Asteptam sa-l condamne si pe lae chioru’!
ASTA TE ASTEAPTA SI PE TINE ZIARIST DE DOI BANI CE ESTI.
Parerea mea este ca dosarul TELEPATIA este unul politic comandat de piratul national. Totusi as dori sa fie analizate , judecate , toate marile privatizari a avutiei acestui incercat popor. Toti hotii , toti talharii care au pus mana pe bogatiile acumulate cu sudoarea natiei romane , sa fie bagati la racoare si – banii inapoi…. Vad ca deocamdata hotzi portocalii sunt protejati. Sper sa le vina randul si lor. Si in primul rand tartorului natzional !
VAI ce tristețe, unde vei merge dl Dragos Botza la studiouri, Grivco e confiscat :(.
Lasă, nu fi trist, te ia Ghita și așa ai să continui cancanuri le cu gașca de funcționari slugarnici cât și a adevăraților stăpâni ai orașului. ….
@Vasile Toth corect.Dar și în Timișoara să nu uităm la cine sunt toate marile privatizări!
D-e Xmen , indiferent cine sunt talharii , sunt convins ca jaful national e transpartinic si ca a inceput cu omu’ fara gat , cu gunoiul ala in sfeter …. Toti talharii care s-au infruptat din averea tarii sa-i bata Bunul Dumnezeu si sa ajunga la ocna. Indiferent din ce partid sau mafie face parte.
ce tara si oameni de securisti,am ajuns sa plangem un hot si securest,stati linistiti ca mai urmeaza si alti si voi astia de-l plangeti mereti langa el .
La cat rau a facut acest voiculescu merita 20 ani de brutarie. La fel patesc toti cu sufletul si inima incarcata de minciuni, rautati si mirsavii facute. Nici copii lor nu o sa fie scutiti de a plati toate rautatlle care le fac parinti in timpul unei vieti gaunoase . Atentie pentru cei ce se simt.
Doamne ajuta! Sper ca asta sa fie inceputul sfrsitului tuturor milionarilor de carton care au profitat de pe urma romanului cinstirsi cu frica de Dumnezeu! Spersa urmeze si fratii Cristescu care au distrus acest oras prin privatizarile lor….