Medicii timișoreni avertizează: vopseaua de păr poate să provoace CANCER de vezică...

Medicii timișoreni avertizează: vopseaua de păr poate să provoace CANCER de vezică urinară, care este foarte agresiv. Cum vă puteți da seama dacă aveți această boală cruntă

0
DISTRIBUIȚI

operatie-640x480

Tot mai multe persoane din vestul țării diagnosticate cu cancer de vezică urinară. Medicii timișoreni trag un semnal de alarmă și anunță că, în ultimii ani, sunt depistate cu cancer de vezică urinară chiar și persoane tinere de doar 25 de ani. Viorel Bucuraș, șeful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, spune că singurul tratament în cazul unor tumori vezicale îl reprezintă o intervenție chirurgicală în timpul căreia întreaga vezică urinară este îndepărtată și apoi înlocuită.

Pentru ca medicii români să învețe să realizeze astfel de operații care pot salva viețile pacienților diagnosticați cu cancer de vezică urinară, în aceste zile, la Timișoara are loc, în premieră europeană, Cursul postuniversitar de cistectomie radicală și tehnici de derivație urinară.


„În vestul țării suntem singura secție care face această operație dificilă de îndepărtare a vezicii urinare în totalitate, este o intervenție de mare complexitate, una dintre cele mai dificile operații din urologie. Tocmai de aceea este important ca medicii să știe cum să facă aceste operații”, a explicat, astăzi, medicul Viorel Bucuraș.

Prezent la curs, medicul Hein Van Poppel din Belgia a ținut să precizeze că printre cauzele care pot provoca acest tip de cancer se numără vopseaua de păr, poluarea aerului sau fumatul, fiind întâlnit mai des la femei decât la bărbați. „Urinarea cu sânge este primul semn că am putea avea cancer”, a mai precizat medicul Viorel Bucuraș.

Cursul organizat în perioada 1 -3 aprilie la Timișoara vine în sprijinul urologilor români care se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de cazuri de pacienţi cu tumori vezicale, multe dintre ele în stadii avansate şi care necesită tratament chirurgical radical. În timpul cursului au fost operați gratuit de medici renumiți în întreaga Europă cinci bărbați cu vârste cuprinse între 55 și 70 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.