Semnal de alarmă tras de fondatorul OncoHelp: femeile care locuiesc la oraş,...

Semnal de alarmă tras de fondatorul OncoHelp: femeile care locuiesc la oraş, cu studii superioare, risc mai mare de cancer la sân. Care este motivul şi ce le recomandă

0
DISTRIBUIȚI

Cancer-insurance-policy-660x375

Risc mai mare de cancer la sân în cazul femeilor care locuiesc în mediul urban şi au studii superioare. Asta pentru că aceste femei adoptă un stil de viaţă modern şi decid să aducă pe lume un copil mai târziu. Aceasta este concluzia la care a ajuns medicul Şerban Negru, fondatorul Asociaţiei OncoHelp din Timişoara.

Oncologul timişorean spune că cel mai frecvent tip de cancer la femei este cel mamar, peste 30 % din cancerele la femei sunt la sân. „Diagnosticul cancerului mamar poate fi făcut devreme, poate fi făcut tardiv, în funcţie de momentul în care se prezintă pacienta la medic. De aceea, noi încurajăm cât se poate depistarea precoce. Se pare că acest gen de prevenţie cu mamograful şi cu ecograful care se face în ziua de astăzi aduce mai multe beneficii decât tratamentele moderne care s-au inventat în ultima vreme”, explică Şerban Negru.

ziua impotriva cancerului la san sala 2 teatru roz (9)

Tocmai de aceea, medicul timişorean spune că ar trebui ca fiecare femeie să înveţe ce înseamnă autoexaminarea mamară şi o dată pe lună să-şi facă autocontrolul sânului.


De asemenea, este recomandat ca o dată pe an sau cel mult o dată la doi ani, mai ales femeile peste 50 ani ar trebui să-şi facă o mamografie.

„În general, numărul cazurilor de cancer creşte lent în toată lumea, nu doar în România. Din păcate, pe măsură ce adoptăm un stil de viaţă modern, cancerul mamar creşte ca frecvenţă. Riscul de cancer mamar este mai mare la femeile din mediul urban decât din mediul rural, la femeile cu o educaţie mai înaltă. În general, acest lucru se datorează faptului că femeile au sarcini tot mai târziu”, avertizează Şerban Negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.