Leo Borlovan, puștiul-minune din automobilismul bănățean, a obținut în weekend o nouă performanță la nivel național. Timișoreanul a cucerit Cupa României 2015 la Karting, clasa KF-Junior, pe circuitul de la Bacău, unde a stabilit totodată un nou record de pistă la acest nivel.
Cu șase titluri naționale și patru recorduri mondiale în palmares, Leonard Borlovan și-a îmbogățit vitrina la finele săptămânii trecute. Puștiul timișorean în vârstă de 14 ani a câștigat Cupa României KF-Junior, competiție pe care a dominat-o de la un capăt la celălalt. ”Cea mai mare bătălie în acest an a fost în Cupa României, unde au venit să concureze sportivi din alte țări, precum Bulgaria sau chiar Australia. Leo a câștigat tot, chiar dacă duminică s-au schimbat condițiile și a început ploaia.
Era singurul trofeu care îi lipsea pe plan intern”, ne-a spus Alexandru Borlovan, tatăl tânărului pilot.
Leo a pornit din pole position, s-a impus în primele două manșe de calificare și a fost numărul 1 atât în prefinale, cât și în finala cu 16 ture de circuit pe ”Speed Park” din Bacău. Mai mult, Borlovan jr. a stabilit un nou record de pistă la nivelul KF-Junior, reușind în turul 8 al manșei 2 de calificare să obțină timpul de 0:55.882. Sportivul din Banat a fost urmat pe locul 2 de către Alexander Prelea (Australia) iar pe 3 a încheiat Robert Uturaș.
Leo Borlovan a avut în acest an sesiuni speciale de pregătire în străinătate și își propune să ajungă cât mai repede la seniori. Nu e exclus să se îndrepte curând spre automobilism. ”Ne propunem trecerea lui la seniori. E pregătit pentru ca în 2016 să evolueze în Campionatul de Karting seniori”, a precizat Alexandru Borlovan. În 2012 Leonard a primit premiul de cel mai bun pilot de karting din țară.
Foto: TaChe Foto & Facebook