Consilierul Bogdan Herzog acuză: Inelul I de circulaţie, o „schemă” pentru a...

Consilierul Bogdan Herzog acuză: Inelul I de circulaţie, o „schemă” pentru a justifica afacerea „Acvariul”. De crede că proiectul e un pericol pentru centrul Timişoarei

1
DISTRIBUIȚI

clt buget 2015 17_resize

Consilierul local independent Bogdan Herzog este convins că amenjarea Inelului I de circulație este doar un pretext pentru a ascunde tranzacția prin care Consiliul Local Timișoara a dat trei terenuri în valoare de peste un million de euro proprietarilor “Acvariului” din centrul orașului, pentru demolarea construcției de sticlă și recuperarea pasajului subteran de sub Piață Operei.

După ce la ultima sedinţă de plen a fost insultat minute bune de primarul Nicolae Robu, care a fost deranjat că alesul local a ridicat problema costului unui asemenea proiect, Herzog a scris pe site-ul său că „din punct de vedere al traficului proiectul este secundar. Pentru rezolvarea problemei traficului în Timișoara sunt prioritare, în opinia mea: centură orașului, finalizarea inelelor exterioare (IV etc), lărgirea pasajelor Popă Șapcă și Jiul. Acest lucru este de altfel binecunoscut de administrația Robu, care în 3 ani și jumătate nu a fost în stare să înceapă niciunul din aceste proiecte decât la nivel declarativ. Că principiu general, traficul trebuie scos din centrul orașului spre exterior! În centru, traficul majoritar se realizează pietonal, pe biciclete sau pe mijloace de transport în comun.


În ceea ce privește locurile de parcare, se pot amenaja mult mai ușor parcări supra-terane în spațiul aparținând CJT (lângă Hotel Timișoara) sau în zona Oituz”.

Consilierul spune că bugetul proiectului, de 50 de milioane de euro este mult prea mare pentru posbilitătile orașului și că este nefinanţabil pe fonduri UE, dar și că un șantier care ar dura patru ani ar însemna un dezastru pentru centrul orașului. „În discuțiile pe care le-am purtat personal cu ingineri constructori implicați în construirea pasajului pietonal din Piața Operei, în anii 1978-1979, mi s-a spus direct că în caz de intervenție masivă există un pericol iminent de prăbușire a fațadelor clădirilor din zonă, în special clădirea Operei și a Muzeului Banatului, care sunt construite pe piloni de stejari. Nici nu am mai pus pe tapet problema magistralei Aquatim. Având în vedere cele de mai sus, concluzia este una singură: în opinia mea, rolul studiilor de pre/ fe/ – zabilitate și al tuturor celorlalte documente propuse spre aprobare consiliului local, este de a acoperi cu hârtii, de a găsi o justificare «afacerii acvariul» prin care s-a mutat «acea construcție monstruoasa» cu 500 m, o piață mai încolo, iar proprietarii unor termopane și îmbunătățiri de subsol au devenit peste noapte milionari”, a scris Herzog.

„Răspunsul primarului Robu: cam 20 de minute de injurii, amestecând Vocea Rusiei, indicațiile primite de la Moscova pentru decredbilizarea administrației sale (șic)!, incompetența mea în a judecă probeleme de trafic și construcție etc. Dar evident că nimeni nu se așteaptă la decentă sau răspunsuri argumentate din partea lui Nicolae Robu. îl sfătuiesc însă să-și mențină aplombul și în față organelor care vor anchetă mai devreme sau mai târziu această afacere cu multe zero-uri”, a concluzionat consilierul local

1 COMENTARIU

  1. comparativ cu alte orase…. Timisoara e un copil. Timisoara e un oras mic, traficul e mai mult decat decent. sa lasam mizeria la o parte. sunt timisoreanca, am condus in orasul asta timp de 12 ani. Timisoara nu are nevoie de un ‘inel’ care costa o caruta de bani. bani care poate ar fi mai inteligent investiti in a repara (de exemplu) o maternitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.