Cazuri cutremurătoare făcute publice de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. Aproape 500 de micuţi din judeţul nostru au fost abuzaţi, în primele nouă luni ale acestui an. Asistenţii sociali au fost, pur şi simplu, şocaţi de ce au descoperit în unele familii.
Emilia Milutinovici, şeful DGASPC Timiş, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a crescut numărul copiilor abuzaţi sexual. Dacă anul trecut au fost abuzaţi zece copii, în primele nouă luni ale acestui an, numărul a ajuns la 13. Cutremurător este cazul unei fetiţe de doar şase ani şi jumătate, dintr-un sat din Timiş, care a fost abuzată de fratele mamei, iar aceasta, deşi a ştiut ce se întâmplă, a preferat să nu spună nimic.
„Majoritatea abuzatorilor sunt concubinii mamelor. Observăm o inconştienţă din partea mamelor, atunci când ştiu şi preferă să tacă şi să ascundă această infracţiune a concubinului lor. Spre exemplu, anul acesta am instituit măsura de protecţie fără ridicare din familie în cazul unei fetiţe de şase ani şi jumătate, abuzată de fratele mamei. Mama a ştiut, dar nu a spus nimic.
Fetiţa a fost dusă la bunica paternă şi nu a mai vrut să plece. Aceasta le-a spus bunicilor ce i s-a întâmplat şi s-au dus la poliţie. Fetiţei i s-a făcut examen, avea doar leziuni externe în zona genitală. Am instituit măsuri de protecţie la bunica paternă, copilul este sub monitorizare”, a explicat Emilia Milutinovici.
În acest an, potrivit reprezentanţilor DGASPC Timiş, au fost abuzaţi fizic de către cei care le-au dat viaţă 27 de copii. Unul dintre cazurile care i-au şocat pe asistenţii sociali este cel al unui copil de patru ani, care s-a născut cu mai multe boli asociate, care a fost internat în spital cu fractură de femur, dar care avea şi mai multe vânătăi pe corp. Mama le-a spus medicilor că micuţul a căzut din pat şi astfel s-a lovit. În final, aceasta a recunoscut că l-a bătut pentru că a fost nervoasă. „Copilul este nevăzător, dar mama nu şi-a dat seama de acest lucru de abia când acesta avea un an şi jumătate. Trebuia să i se facă o operaţie copilului, dar mama nu s-a mai prezentat cu băieţelul, astfel că acum, la patru ani, e nevăzător. Am anunţat organele de anchetă. Tatăl a declarat că atunci când mama era supărată, îl muşca pe copil. Vorbim de o formă de abuz foarte gravă”, a declarat Emilia Milutinovici.
Din cei 497 de copii abuzaţi în acest an în judeţul Timiş, 438 au fost neglijaţi, 27 abuzaţi fizic, 19 emoţional şi 13 sexual.
ma rog lui Dumnezeu sa il pedepseasca cu lacrimi amare si zile amare pt ce a facut. vaisamar suntem de rusinia lumi ce se intampla la noi rusine mare .