După izbucnirea primului război mondial, Regelui Carol I îi revenea una din cele mai dificile sarcini din cei 48 de ani de domnie: aceea de a alege între îndatoririle sale constituţionale, care îl obligau să ţină seama de voinţa supuşilor săi, şi jurământul din tinereţe faţă de steagul german, de pe vremea când fusese ofiţer în armata prusacă.
Simţul datoriei faţă de poporul căruia îi jurase credinţă a fost mai presus de sentimentele personale, astfel încât, în 1914, cu doar câteva luni înainte de a-şi da sfârşitul, a denunţat tratatul secret încheiat în 1883 cu Puterile Centrale, proclamând neutralitatea României. Urmaşului său la tron, Regele Ferdinand I, i-a revenit greaua misiune de a lua o decizie radicală, atunci când a fost pus să aleagă între argumentele susţinute de politicienii „germanofili” şi cei „antantofili”, în frunte cu I.I.C. Brătianu, căci teritorii româneşti se aflau atât sub ocupaţie austro-ungară cât şi rusească, imperii ce se aflau în alianţe militare opuse. Evenimentele care au urmat aveau să dovedească faptul că alegerea făcută nu a fost greşită.
Dispute pentru Banat
Bănăţenii, împreună cu ardelenii şi bucovinenii, au fost siliţi să lupte în primul război pentru o cauză străină. Numai din comitatele bănăţene şi din comitatul Aradului fuseseră recrutaţi peste 100.000 de ostaşi, din care peste 30.000 au murit, au fost răniţi ori daţi dispăruţi. Din Timişoara au plecat pe front 12.832 de persoane, din care 651 au căzut pe front până în 1918. Numărul dezertorilor a fost şi el foarte mare, şi mulţi au căzut prizonieri la ruşi.
La Timişoara au avut loc mai multe demonstaţii antihabsburgice, încă din 1917, iar la cea din 6 octombrie 1918 a fost distrusă statuia Victoriei, simbol al puterii imperiale. La 31 octombrie 1918, după ce Alexandru Vaida-Voevod făcuse cunoscută declaraţia Partidului Naţional Român în parlamentul de la Budapesta, dr. Roth anunţa la Timişoara că vrea o republică bănăţeană autonomă şi, în aceeaşi zi, la hotelul „Kronprinz”, se forma comitetul executiv al Consiliului militar român.
Plecarea delegaţilor din Banat pentru marea adunare de la Alba Iulia a întâmpinat numeroase piedici, provincia aflându-se în acel moment sub ocupaţie sârbească şi fiind revendicată deopotrivă de sârbi şi de români. Valeriu Branişte, unul dintre cei mai de seamă militanţi bănăţeni pentru înfăptuirea Unirii, a făcut repetate intervenţii la trupele de ocupaţie pentru a netezi drumul delegaţilor bănăţeni spre Alba Iulia. Cu toate piedicile, un tren special cu delegaţi care purtau drapele tricolore româneşti şi cântau cântece patriotice precum „Deşteaptă-te române” sau „Pe-al nostru steag e scris unire” a plecat şi din Timişoara în data de 30 noiembrie. Dintre cei care au plecat, peste 40 erau timişoreni.
Bănăţenii la Alba Iulia: Unirea cu Patria Mamă
Basarabia, anexată Imperiului Ţarist în 1812, a fost prima provincie românească în care Sfatul Ţării de la Chişinău a decis, la 27 martie 1918, unirea Republicii Democrate Moldoveneşti, proclamate la sfârşitul anului 1917, cu Regatul României. În 27 octombrie 1918 Sfatul Naţional Român din Bucovina a votat alipirea necondiţionată, în vechile ei hotare cu România, iar românii transilvăneni şi bănăţeni se pregăteau, la rândul lor, să se unească cu Regatul României.
A fost convocată Adunarea Naţională de la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie, unde au fost chemaţi reprezentanţi ai românilor din Transilvania, Crişana, Banat şi Maramureş. În toate cercurile electorale au avut loc alegeri pentru desemnarea delegaţilor ce aveau să participe la adunare. Acestora li s-au eliberat credenţionale şi mandate pe care era aplicat sigiliul comunei, cu numeroase semnături.
La Alba Iulia au ajuns 321 de delegaţi bănăţeni, dintre care 182 erau din Timiş şi Torontal. Cu o zi înainte de marea adunare, delegaţi bănăţeni s-au întâlnit la Alba Iulia într-o şedinţă sub preşedinţia lui Aurel Cosma şi au hotărât „unirea Banatului fără condiţiuni cu Patria Mamă – România”.
1 Decembrie – desăvârşirea constituirii Regatului României Mari
Pe lângă cei 1.128 de delegaţi de la Alba Iulia au participat peste 100.000 de români veniţi din toate oraşele şi satele teritoriilor româneşti din cadrul monarhiei bicefale şi, la 1 decembrie 1918, s-a dat citire „Hotărârii” care decreta unirea cu Regatul României.
„Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre”, stătea scris în rezoluţia căreia i-a dat citire Vasile Goldiş.
La Alba Iulia, 44 de bănăţeni, dintre care trei timişoreni – Aurel Cosma, Stan Vidrighin şi Lucian Georgevici – au fost cooptaţi în Marele Sfat Naţional Român iar Caius Brediceanu şi Traian Novac s-au numărat printre cei şase secretari ai acestuia. Caius Brediceanu a făcut parte şi din delegaţia Consiliului Dirigent care a plecat la Bucureşti pentru a-i înmâna Regelui Ferdinand Declaraţia Unirii proclamată la 1 Decembrie. Voinţa românilor ardeleni şi bănăţeni a fost ulterior ratificată de Parlamentul României şi consfinţită prin tratatele de pace semnate după conferinţa de pace de la Paris, care recunoşteau constituirea mai multor state independente pe criterii naţionale în Europa.
Surse foto: wikipedia.org, Arhivă
