Jose Manuel Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene pentru o perioadă de zece ani, este aşteptat în curând la Timişoara. Acesta vine în capitala Banatului la sfârşitul lunii ianuarie 2016, la invitaţia conducerii Universităţii de Vest.
Instituţia de învăţământ superior timişoreană vrea să-i acorde distincţia de Doctor Honoris Causa.
Anunţul a fost făcut de rectorul UVT, Marilen Pirtea. De altfel, rectorul universităţii a fost cel care i-a propus, în luna octombrie a acestui an, lui Jose Manuel Barroso să primească acest titlu. Jose Manuel Barroso a fost premier al Portugaliei în perioada 2002 – 2004 şi preşedinte al Comisiei Europene, între anii 2004 şi 2014.
În trecut, şi alte personalităţi au primit distincţia de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Vest din Timişoara. Printre acestea se numără actorul Florin Piersic, fostul şef al SRI, George Maior, sau Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene şi fost premier al Italiei.