La sfârşitul anului trecut, Doru Rocker Ionescu, unul din cei mai cunoscuţi cronicari muzicali din ţara noastră, a lansat două volume dedicate muzicii autohtone, ocazie cu care a anunţat că pregăteşte o carte dedicată muzicii „made in Timişoara“. „Cartea «Timişoara, dragostea mea», era iniţial un capitol din cartea mea «Timpul chitarelor». Bineînţeles va cuprinde şi o istorie a TimRock-ului, cu interviuri cu Ionel Marchiş, sau cu regretatul Petru Umanschi. Sper ca în această toamnă să am gata manuscrisul şi sper să găsim un editor pentru această carte, la Timişoara“, ne-a declarat Doru Rocker Ionescu. Binecunoscutul cronicar muzical autohton a realizat recent un documentar dedicat timişorenilor de la Blazzaj şi pregăteşte un nou documentar despre cei de la Survolaj.
„Emisiunea <<Remix>> a fost filmată după reunirea trupei din 2006. În acea toamnă, când nimeni nu se aștepta, cei patru membri fondatori s-au revăzut în premieră, inițial pentru a aniversa cumva cele două decenii trecute de la înființarea grupului. Un an mai târziu, apăreau pe cea mai mare scenă rock românească – „Stufstock” – cu piese vechi, dar și compoziții proaspete! Hitul Cel mai iubit duşman al meu a fost însoțit mai apoi și de un clip, iar următorul video s-a dovedit și cântecul de lebădă – Ultima soluție (cu Ștefan Czifrak la bass).“, spune Doru Rocker Ionescu. Documentarul dedicat trupei timişorene care a scris o filă importantă în istoria rock-ului românesc va fi difuzat sâmbătă 16 aprilie, la TVR3, cu începere de la ora 23.