Şedinţă maraton, astăzi, la Curtea de Apel Timişoara unde s-a judecat recursul în dosarul DNA în care opt angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş Severin, în frunte cu şeful de atunci, Vasile Tomoioagă, au fost trimişi în judecată pentru că au şpagă pentru angajări. Conform rechitoriului, şpăgile au fost între 2000 şi 3000 de euro. În primă instanţă, la Judecătoria Timişoara, Vasile Tomoiagă, fostul inspector-şef în perioada examenelor fraudate, a primit o condamnare de doi ani închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de patru ani, la fel ca şi Martin Trandafir.
Gabriel Ifrim a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de trei ani, în timp ce, Mihăiţă Eugen Ştefan, Eugen Marius Afronie, Valeriu Prundeanu, Andi Daniel Plocon şi Cristian Petru Dragu au primit câte şase luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni. Sentinţa a fost atacată atât de DNA, cât şi de inculpaţi.
Procurorul DNA a solicitat pedepse mai grele pentru inculpaţi pe motiv că instanţa de fond nu a ţinut seama de probele de la dosar, în timp ce avocaţii inculpaţilor au cerut de la achitare până la pedepse mai mici pentru clienţii lor, aceştia declarându-se cu toţii nevinovaţi. Unul dintre apărătorii lui Tomoioagă a reuşit să enerveze instanţa când i-a mustrat pe magistraţi că au zâmbit atunci când îl lăuda pe client că a primit medalia Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler de la preşedintele României. „Aşa au râs judecătorii şi când se judeca procesul unui fost prim ministru. Nu văd de ce aţi râs când am vorbit de aceată medalie. Doamnele judecătoare poate nu ştiu ce reprezintă această distincţie. Nu se poate să fie ponegrit aşa un om care a fost decorat de trei preşedinţi”. Preşedintele de şedinţă i-a atras atenţia avocatului să se controleze şi să se refere la probele din dosar.
În urma deliberării, Curtea de Apel Timişoara a respins atât recursul DNA, cât şi cel al inculpaţilor, rămânând astfel valabilă hotărârea Judecătoriei Reşiţa.
la CAT sunt niste doamne care, intr-adevar, se hlizesc cam mult in sedinte !
Nu stiam ca s-a nascut al doilea NOSTRADAMUS sau mai bine zis, lăsând gluma la o parte, dragul meu Dragoș Boța, dacă tot te numești „jurnalist” ar trebui să respecți codul deontologic și să citezi dosarul acela și nu altul…… esti prafffff. Nu s-a dat nicio solutie deshteptule. papapapa
Peste tot sint judecatoare, care habar nu au pe celume traiesc! Una bea apa, din sticla, in sala de sedinte, ca in circiuma. Vor respect? Oricum nu le baga nimeni in seama. Iar avocatii, nici atit. Pai multe din ele au fost avocate, inainte de a da examenul de judecatoare. Si daca au facut si practica la anumiti avocati, pe acestia trebuie sa-i serveasca, daca au fost si tinerele, daca lumea cunoaste toate dedesupturile acestei asa-zise justitie.
cum dr. sa nu razi cand avocatul exaltat isi lauda clientul cat de barbat, de credincios tarii , si de cavaler este– in timp tu ca judecator stii ca e doar un spagar amarat care si-a vandut sufletul pt cativa arginti.
E prea mare discrepanta ca sa NU -ti poti stapani un zambet.
Avocatul isi face meseria si daca doreste poate sa-si prezinte clientul ca fiind cel mai cinstit si mai onest om.Cred ca instanta trebuie sa tina cont si de comportamentul inc.inainte de savarsirea vreunei fapte penale.
PS- Astia nu sunt spagari amarati. Multe „examene”au „organizat”astia,pe tarifele prezentate mai sus.
Pacat,acesti pompieri ambulanti au distrus incepand cu 22.12.1989,tot ce tinea de eticheta”militar pompier”.An de an,prin metode „spaga in plic”,comandau angajarile,la MAI.Am in memorie numele ofiterului implicat in sute de actiuni”spaga in plic”-Vica !!!
da’ cum driacu dio shepat domnu doctore Benga ??
ca asta ii shpagaru’ sef !!!!!!!!!!!!!!!!!!