La 24 de ani, viaţa e uşoară ca o pânză de păianjen, dulce ca mierea, este vârsta la care încă nu au dispărut visele copilăreşti, iar grijile sunt încă departe. Atunci când himera implacabilă a bolii se află în spatele acestei pânze, 24 de ani înseamnă tinereţe, bătrâneţe şi copilărie. Le trăieşti pe toate odată, de dimineaţă la micul dejun, până seara, când îi mulţumeşti unei divinităţi pe care ai ales-o să te sprijine că eşti în viaţă.
Asta este existenţa lui Cosmin. Tânărul se numără printre cei aproape 200 de timişeni care au SIDA. Dintr-o simplă eroare medicală a ajuns să fie infectat cu virusul care îl aduce mai aproape de moarte. Avea doar nouă ani când a văzut scris pe un dosar imens cuvântul HIV, însă habar nu avea pe atunci ce înseamnă. Cosmin crede că a luat virusul când avea câţiva anişori şi părinţii l-au dus la spital ca să facă un vaccin, imediat după 1989. „Am început să iau tratament de mic, dar părinţii nu mi-au spus că sunt seropozitiv, mi-am dat singur seama. Am găsit acel dosar mare şi o mai auzeam pe mama că vorbea despre asta şi atunci am aflat ce am”, îşi aminteşte Cosmin. A ştiut mereu că că nu este ca ceilalţi copii de vârsta lui, că trebuie să aibă mai multă grijă de el şi să fie mai atent în acţiunile sale.
Un copil bolnav
La şase ani, băiatul a rămas fără un părinte, după ce tatăl său a făcut infarct, iar Cosmin a fost crescut de mama şi bunicii săi într-un sat din judeţul Arad. O parte dintre localnici ştiau că băiatul are SIDA pentru că bunicii săi povesteau cu vecinii despre cât de bolnav este nepotul lor, dar Cosmin spune că nu a fost marginalizat pentru că „mulţi nu ştiau ce înseamnă să ai SIDA şi nu au dat o importanţă prea mare”. Când era în clasa a IV-a, diriginta şi o colegă au aflat despre boala pe care o are Cosmin, dar au fost alături de el, „deseori mă întâlnesc cu acea fată prin Timişoara, mă înţeleg bine cu ea, niciodată nu m-a privit altfel”.
Totuşi, tânărul nu va uita niciodată o întâmplare care a avut loc când era în clasa a VIII-a. Băiatul îşi aduce aminte că „trebuia să înceapă ora de religie şi nişte colegi au vrut să facă o glumă şi au pus nişte piuneze pe scaunul profesorului. Acesta nu s-a supărat, dar a mers în cancelarie, a povestit ce i s-a întâmplat şi a auzit şi profesoara care ştia că am SIDA. A venit nervoasă în clasă, se uita la mine şi spunea că nu mai trebuie să faceţi astfel de glume că poate unul dintre voi are ceva şi s-ar putea să vă îmbolnăviţi. M-am înroşit tot, m-am simţit foarte ofensat, mai ales că eu nici măcar nu participasem la glumă”.
A renunţat la arte marţiale
Ştia că cel mai probabil ar fi rămas fără prieteni dacă cineva ar fi aflat că este infectat cu HIV şi a preferat să nu spună nimănui ce are nici în anii de liceu. Însă a îndrăznit să-i mărturisească dirigintelui său că are SIDA, care era şi instructor de arte marţiale. La rugămintea profesorului, a mers la câteva antrenamente şi a realizat că îi place să lupte. Au urmat zeci de competiţii, ca luptător amator, iar după un timp a primit oferta de a se înscrie la profesionişti şi să participe la concursuri naţionale şi internaţionale. Era cel mai mare vis al său, dar a ştiut că nu i se va împlini niciodată. „Am refuzat pentru că trebuia să îmi fac o serie de analize şi atunci s-ar fi aflat că am SIDA. Ştiu că pot să fac mai mult decât unul care este sănătos. Însă m-am gândit că erau şanse destul de mari să îi infectez şi pe alţii. Deseori, când mă băteam şi antrenorul meu vedea că începe să curgă sânge, chiar dacă nu era de la mine, arunca prosopul, adică însemna că renunţăm la luptă, ca să nu existe vreo şansă să îmi îmbolnăvesc adversarul”, povesteşte Cosmin despre experienţa trăită ca practicant de arte marţiale. Nu a mai participat la niciun concurs de aproape un an, deşi primeşte zeci de oferte pe care, cu regret în suflet, le refuză.
Imediat după ce a terminat liceul, Cosmin a încercat să se dedice altor două pasiuni pe care le avea: pictura bisericească şi sculptura.
Nu a studiat nimic despre pictură, dar a moştenit talentul de la unchiul său. Picta icoane cu sfinţi şi ca să facă un ban le vindea în sat. La fel a procedat şi cu sculpturile pe care le realiza. Băiatul spune că a făcut „bani frumoşi timp de trei luni. Am fost la Constanţa unde am muncit la realizarea unei viori imense, iar patronul mi-a spus că pot să iau deşeurile. Şi am început să fac icoane pe care le-am vândut cu 15-20 de lei”.
Cosmin ia zilnic două pastile, iar medicamentele care-l ţin în viaţă costă cel puţin 5.000 de lei. Statul acoperă însă această cheltuială.
O nouă tragedie
În urmă cu doi ani, Cosmin a rămas fără una dintre cele mai dragi persoane din viaţa lui. Într-o clipă de neatenţie, un bărbat a lovit-o cu maşina din plin pe sora sa de 23 de ani, care a murit în spital la scurt timp. Şoferul nici măcar nu s-a sinchisit să vadă dacă fata mai respiră sau să sune la 112, ci s-a ascuns într-o casă. „Sora mea a trecut strada şi când mai avea un pas de făcut ca să iasă de pe asfalt a fost lovită de un bărbat cu un Tico. Îmi venea să-l omor când am văzut-o pe sora mea pe asfalt plină de sânge şi pe el nici măcar nu îl interesa. A făcut hemoragie internă şi a murit. Acum are 25 de ani, nu spun «ar fi avut», pentru că ştiu că ea este alături de mine”, îşi reaminteşte Cosmin clipele grele prin care a trecut. Ca şi cum moartea surorii sale nu ar fi fost de ajuns, în trei zile, băiatul şi-a pierdut şi bunicii din partea mamei, care din cauza suferinţei nu au mai rezistat şi au făcut accident cerebral. Astfel, Cosmin a trebuit să îşi îngroape în aceeaşi zi sora şi bunicii.
Şi-a găsit dragostea la Timişoara
Cosmin nu a mai suportat să locuiască în casa care îi aducea aminte de persoanele dragi pe care le-a pierdut şi a decis să vină la Timişoara ca să mai uite de probleme. Nu se gândea că cineva îl va accepta pentru că este infectat cu HIV, dar nişte prieteni i-au făcut cunoştinţă cu Violeta, o tânără de 25 de ani seropozitivă. Au urmat nopţi nedormite în care vorbeau pe Messenger şi după câteva luni cei doi au decis să îşi dea o şansă şi au rămas împreună.
Violeta a fost infectată cu virusul HIV tot dintr-o eroare umană, pe când era copil. Dar părinţii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă cu fata lor abia în urmă cu cinci ani, când Violetei i s-a făcut rău şi a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. „M-am consumat foarte tare pentru că nu am luat permisul de conducere şi aşa am ajuns la spital. Orice medicamente primeam, nu reuşea să îmi treacă durerea de cap şi atunci doctorii s-au gândit că aş putea avea SIDA. Vestea că sunt infectată cu virusul HIV a fost ca un şoc pentru mine, totuşi am avut noroc că familia m-a susţinut. Aveam momente când mă gândeam că o să mor, seara puneam capul pe pernă şi plângeam ore în şir”, ne povesteşte Violeta. Tânăra era studentă în primul an la Informatică, dar vestea că are SIDA a determinat-o să renunţe.
Un an mai târziu, după ce a început să aibă din nou încredere în ea, s-a înscris la Universitatea de Vest, la Asistenţă Socială. Violeta speră că după ce v-a termina masteratul îşi va găsi un loc de muncă într-o asociaţie în care să poată să îi ajute pe cei ca ea pentru că „aşa aş putea intra în contact direct cu tineri seropozitivi, aş afla mai multe despre SIDA”. Tânăra nu a simţit răutatea oamenilor pentru că nimeni în afară de familia şi prietenul său nu ştie că are SIDA.
Cosmin şi Violeta îşi doresc foarte mult un copil, însă nu ar putea trăi cu gândul că ar putea avea un copil seropozitiv. Totuşi, visul lor ar putea deveni realitate dacă ar urma anumite proceduri medicale care previn transmiterea HIV de la mamă la bebeluş. În prezent, cei doi nu au un loc de muncă, trăiesc din indemnizaţiile primite de la stat pentru că sunt infectaţi cu HIV, dar Cosmin speră să poată obţine un credit din bancă ca să se mute cu iubita sa la sat şi să îşi renoveze locuinţa.
