Reputatul istoric bănăţean Ioan Haţegan îşi lansează astăzi cea mai recentă lucrare, „Dicţionar istoric de aşezări bănăţene. Sec. XI-XX. Atestări documentare şi cartografice”, apărută în coeditare la editurile Banatul şi Artpress. În cele 420 de pagini ale cărţii sunt menţionate toate aşezările care au existat în Banatul istoric în ultimul mileniu. Lucrarea se bazează pe numeroase documente medievale adunate încă din 1974, pe hărţile habsburgice, maghiare şi româneşti care au fost accesibile cercetării istoricului atât în biblioteci şi arhive din ţară, cât şi în cele din Budapesta precum şi pe dicţionare de localităţi şi alte studii ale unor cercetători sârbi.
Dicţionarul nu inventariază doar aşezările din actualul Banat românesc, ci din întreg spaţiul geografic bănăţean, respectiv cele aflate în Serbia sau Ungaria, acestea din urmă mai puţine la număr. „Este pentru prima dată când, într-o asemenea lucrare, pe lângă aşezările permanente, sunt menţionate pustele, hodăile şi aşezările semipermanente”, a ţinut să sublinieze, pentru PRESSALERT.ro, istoricul Ioan Haţegan. Pentru zecile de mii de aşezări care au existat în Banatul istoric de-a lungul veacurilor s-a întocmit un rezumat al informaţiilor existente cu atestările documentare şi denumirile pe care acestea le-au avut de-a lungul veacurilor şi, cu puţine excepţii, autorul a reuşit să şi localizeze vechile sate.
Lansarea cărţii are loc la Casa Armatei din Piaţa Libetăţii, iar prezentarea acesteia va fi făcută de prof. Dr. Adrian Dinu Rachieru.