VIDEO Hard diskuri cu probe de la Snowden, distruse de jurnalişti de...

VIDEO Hard diskuri cu probe de la Snowden, distruse de jurnalişti de la „The Guardian” sub privirile agenţilor serviciului britanic de informații

0
DISTRIBUIȚI

edward-snowden-charged-under-the-espionage-act

În imaginile video postate pe site-ul codianului britanic apar trei jurnalişti care distrug aceste hard diskuri cu ajutorul polizoarelor şi a unor burghie. Agenţii de la GCHQ (Government Communications Headquarters) au urmărit cu atenţie acest proces, înregistrându-l cu smartphone-urile lor. Clipul poate fi văzut pe site-ul publicației britanice.

„A fost doar un act simbolic.


Noi ştiam asta. Cei de la GCHQ, de asemenea, ştiau asta”, a afirmat unul dintre cei trei jurnalişti care a distrus hard diskuri cu informaţii de la Snowden. „Acesta a fost cel mai suprarealist eveniment din istoria jurnalismului britanic la care am asistat”, a adăugat el.

Doar o mică echipă de jurnalişti ai cotidianului britanic avea acces în cabinetul securizat, unde se aflau cele patru laptopuri pe care erau stocate materialele furnizate de Snowden. Niciun laptop nu a fost conectat vreodată la internet sau o reţea, pentru a preveni scurgerile de informaţii.

Edward Snowden, care a provocat în repetate rânduri încă de astă vară controverse puternice după dezvăluirile cu privire la amploarea programelor de supraveghere ale NSA, în special cele ce vizau ţări aliate ale Statelor Unite şi pe liderii lor, ar fi sustras aproximativ 1,7 milioane de documente.

Aproximativ 58.000 dintre acestea au fost până acum încredinţate presei, conform redactorului şef al cotidianului britanic The Guardian.

Snowden este inculpat în Statele Unite pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.