p>4,2 miliarde de euro, cât are alocat România fonduri de la UE pentru resurse umane, au rămas fără coordonator deoarece guvernul

Cei care vor slăbească sănătos trebuie să scoată lunar din buzunar 600 de euro pentru a beneficia de un meniu complet personalizat, care este asigurat de o clinică de nutriţie, anunţă Gândul.
Un adolescent de 18 ani, adus în stare de inconştienţă la spital după ce a consumat timp de două săptămâni droguri legale din magazinele de vise, le-a povesit reporterilor de la Evz că 90% din cunoscuţii de vârsta lui sunt fani ai etnobotanicelor.
Grupul american Google lucrează, conform The Times , la un telefon mobil capabil să traducă instantaneu într-o limbă străină discuţiile purtate.
Doctorul lui Michael Jackson, Conrad Murray, a fost pus oficial sub acuzare pentru omor din culpă, considerându-se că nu a avut o intenţie criminală atunci când i-a administrat sedativele pentru a-l ajuta să se odihnească, notează Hotnews.