Înaintea congresului de sâmbătă, taberele din PSD luptă la baionetă pentru fiecare vot. Cum majoritatea delegaţiilor au ajuns deja la Bucureşti, principalii candidaţi şi susţinători ai acestora au început operaţiunea de recrutare om la om. O parte dintre susţinătorii lui Mircea Geoană s-au întâlnit la Capşa. Alături de Geoană, care a plecat în urmă cu un sfert de oră, la Capşa au venit Marian Vanghelie, secretarul general Liviu Dragnea, şeful organizaţiei Mehedinţi, Adrian Duicu şi cel de la Bihor, Ioan Mang.
Victor Ponta a făcut o vizită fulgeră la Rin Otopeni, unde a trecut pe la delegaţii cazate aici. La Rin sunt cazaţi majoritatea delegaţilor din Bihor, Arad, Caraş Severin, Bistriţa Năsăud, Timiş, Neamţ, Botoşani, Vaslui. Înaintea sosirii lui Ponta, Ilie Sârbu a stat la discuţii cu colegii săi din Timiş, dar şi cu cei din celelalte judeţe pentru a se asigura de cât mai multe voturi pentru ginerele său.