Pensiunea Casa Dia, din apropierea pieţii Aurora din Timişoara, a fost cuprinsă de flăcări în această după amiază. Un incendiu violent a izbucnit la acoperişul clădirii cu două etaj şi mansardă.
Un fum gros a învăluit întreaga zonă. La faţa locului au sosit patru maşini de intervenţie, cât şi două ambulanţe. Clienţii pensiunii de trei stele au fost evacuaţi, printre aceştia aflându-se şi mai mulţi militari polonezi. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că focul a izbucnit între pereţii de rigips şi acoperişul de tablă. În plus distanţa dintre tavanul mansardei şi cel mai înalt punct al acoperişului era de maxim 30 de centimetri. „Trebuiaţi să fiţi o sută aici că ia foc totul”, le striga pompierilor o pirandă, proprietara pensiunii, care fugea dintr-o parte în alta a curţii. „De unde mai mulţi că vrea guvernu să dea afară. Suntem 20 de oameni. Asta e tot detaşamentul”, i-a răspuns unul dintre salvatori. Intervenţia promtă a pompierilor nu a lăsat incendiul să se extindă. Oricum, pagubele sunt semnificative pentru că trebuie „desfăcuţi” pereţii de rigips. În plus, apa folosită pentru stingerea acoperişului a ajuns în camerele pensiunii. Pompierii încearcă să stabilească cauza producerii incendiului.
ne doare in p…la de voi tigani boratii
esti un fraier…
tu anonimule!