Judecarea lotului Halăs la CAT, amânată din cauza celebrului avocat Gheorghiţă Mateuţ

Judecarea lotului Halăs la CAT, amânată din cauza celebrului avocat Gheorghiţă Mateuţ

0
DISTRIBUIȚI

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au fost, astăzi, în imposibilitatea de a analiza recursurile declarate împotriva deciziei de halas 1 pprelungire a mandatelor de arestare preventivă de cei şapte membrii ai grupării specializată în contrabandă cu ţigări  condusă de Florian Hălas deoarece majoritatea avocaţilor aleşi de aceştia au lipsit. Toţi arestaţii au cerut amânarea judecării pentru a fi apăraţi de avocaţii pe care-i plătesc. Surse judiciare au confirmat pentru PRESSALERT.ro că Halăs şi alţi doi inculpaţi vor să fie apăraţi în instanţă de celebrul avocat Gheorghiţă Mateuţ, pe care l-au angajat. Acesta, până acum, nu a pledat niciodată pentru eliberarea clienţilor săi.


Mateuţ nu a putut fi prezent la termenul de astăzi aşa că nici ceilalţi avocaţi nu au fost prezenţi în sala de judecată.

Singurul care a fost apărat de avocatul ales a fost Petru Tare, acesta solicitând, într-o altă cauză, eliberarea din arest sub control judiciar. „Se spune că trebuie să stea arestat pentru că DIICOT vrea să aresteze şi poliţişti de frontieră şi vameşi în acest dosar. Foarte bine, numai că ştim faptul că beneficiază de o anumită susţinere aceste categorii. Ce facem, îi ţinem în arest până în 2012 până când se schimbă regimul?”, s-a întrebat avocatul Sergiu Stănilă. La rândul său, Petru Tare a susţinut că nu este un pericol pentru societate şi a încercat să-i convingă pe judecători să-l elibereze pe motiv că „am avut un coleg de cameră tâlhar care a fost pus în libertate. Dacă el nu reprezintă un pericol public, reprezint eu?”.  Instanţa a amânat pentru mâine judecarea dosarului grupului Halăs, anunţându-se că dacă apărătorii aleşi nu vor fi prezenţi, inculpaţii vor beneficia de avocaţi din oficiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.