Sârbul Petkovic Sinisa, zis “Kana”, a negat, astăzi, în faţa Curţii de Apel Timişoara că ar fi implicat în contrabanda cu ţigări, susţinând că adevărul lider al reţelei ar fi fiul său. Acesta a fost prins, la câţiva metri în interiorul României, în apropierea dungii albe de la vama Moraviţa, când negocia cu un poliţist infiltrat pentru a asigura protecţia unor noi transporturi de contrabandă peste câmp. De asemenea, poliţiştii de frontieră au reţinut şi alţi membrii ai reţelei. Astăzi s-a judecat recursul declarat de sârb împotriva deciziei Tribunalului Timiş de arestare a sa pe 29 de zile.
Petkovic a susţinut că este grav bolnav şi că „am făcut un infarct luni, după ce am mai făcut unul în 2007”. Unul dintre avocaţii săi a susţinut că „fiul său Miodrag este cel care se ocupa cu contrabanda de ţigări. Clientul meu i-a cerut să înceteze cu astfel de acţiuni şi chiar s-au certat pentru că nu s-a oprit. De altfel, şi ca vârstă, fiul său este mai apropiat de ceilalţi inculpaţi. Trebuie să ai un gram de nebunie ca să mai încerci să strecori ţigări în România după ce au fost acele acţiuni în vămi şi s-au făcut acele arestări”. În replică, procurorul DIICOT a susţinut că pentru Petkovic nu au avut nici un fel de importanţă acţiunile antişpagă din vămi deoarece a continuat să caute modalităţi de a introduce ţigări de contrabandă în ţară şi să găsească alţi poliţişti de frontieră dispuşi să permită trasporturile ilegale peste fâşia verde pentru şpagă. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla decizia instanţei.
UPDATE 1 Instanţa a respins recursul sârbului Petkovic Sinisa, care rămâne în arest.