Comandantul unu avion a anunțat, în această dimineaţă, turnul de control al Aeroportului Interanţional „Traian Vuia” din Timişoara că are probleme la unul dintre motoare, iar la momentul aterizării a luat foc. Aeroportul a fost declarat închis, iar toate forţele de intervenţie s-au îndreptat spre locul incidentului pentru salvarea pasagerilor şi a echipajului. Primii care au sosit au fost pompierii din cadrul aeroportului, alături de echipa medicală. A fost delimitată zona de urgenţă şi au fost stabilite zonele de triaj pentru pasagerii aeronavei.
Între timp au ajuns şi pompierii de la ISU Banat şi mai multe ambulanţe. Pasagerii au fost preluați de unitățile medicale, iar cei grav răniţi au fost transportați cu un elicopter medical de intervenție la spital. Din fericire nu a fost vorba decât de un exerciţiu de protecţie civilă, care s-a desfăşurat în această dimineaţă, timp de 50 de minute, pe pista aeroportului „Traiana Vuia”. Traficul aerian nu a fost afectat, iar pe perioada desfăşurării exercițiului, pasagerii aflaţi în aeroport au fost avertizaţi la intervale regulate de timp că este vorba de o simulare, nu de un caz real. „Un astfel de exerciţiu complex nu a mai avut loc de doi ani. Cred ca astăzi am demonstrat ca suntem pregătiți sa intervenim in cazul unei situații reale” , a declarat directorul aeroportului, Cornel Sămărtinean.