Un şofer mort de beat s-a răsturnat, în această seară, cu maşina în şanţ, pe când încerca să fugă de un echipaj de poliţie. Agenţii auobservat că o Dacia Logan circula pe drumul dinspre Albina spre Timişoara în zig-zag şi au vrut să o oprească. În apropierea podului de la Albina, şoferul Daciei a accelerat, încercând să-şi piardă urma, deşi şoseaua era extrem de aglomerată. A depăşit câteva maşini, dar din cauza vitezei, şoferul nu a mai putut controla maşina intrată pe contrasens.
Dacia a intrat în balans din cauza manevrelor bruşte ale şoferului şi s-a răsturnat cu roţile-n sus într-un şanţ de pe marginea drumului. Din maşină a fost scos şoferul, în vârstă de 29 ani, şi alte două femei, toţi trei fiind răniţi. Suspiciunea poliţiştilor s-a confirmat când l-au pus pe şoferul care se întorcea de la plajă să sufle în etilotest – 0,85 mg/l alcool în aerul expirat.Toţi cei trei au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara, fiind supuşi investigaţiilor. Şoferul a susţinut că a fost la grătar şi a băut o bere, dar poliţiştii nu s-au lăsat convinşi de varianta sa şi îi vor întocmi un dosar penal pentru toate infracţiunile comise.
Păi, măi tu flească de Bota care esti, daca soferul era mort cine mama dracului a condus masina de fapt! Eu cred ca mai nou lucrezi pentru necuratu si vrei sa demonstrezi ca acesta exista !