EXCLUSIV Comisar de la „Operaţiuni Speciale”, arestat în baza unui mandat european...

EXCLUSIV Comisar de la „Operaţiuni Speciale”, arestat în baza unui mandat european pentru trafic de persoane

8
DISTRIBUIȚI

Un comisar a fost arestat, în această seară, în baza unui mandat european catuse-11pentru trafic de persoane emis de autorităţile din Germania. Lovitura de teatru a venit în momentul în care autorităţile române au fost anunţate oficial că Gheorghe Diţă, angajat la Serviciul de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Mureş, fost lucrător la „Crimă Organizată”, a intrat în atenţia procurorilor din Stuttgart care investigau activitatea unei reţele de prostituate care activa în zonă.


Din probele strânse de aceştia a reieşit că Diţă era cel care se ocupa de recrutarea prostituatelor românce care ulterior erau „livrate” în Germania. Surse bine informate susţin că există indicii conform cărora membrii reţelei au acţionat nu numai în zona Mureş, ci şi în zona Banatului. La câteva ore după ce mandatul european de arestare a fost transmis de autorităţile germane în România, comisarul Diţă a ajuns în arest. Urmează să fie prezentat Curţii de Apel Târgu Mureş şi după confirmarea mandatului extrădat în Germania pentru continuarea anchetei.

8 COMENTARII

  1. @oli-agenta brebenoiu,a facut-o din dragoste si devotament fata de tara si din dorinta de a deveni ofiter…mai bine se impusca si devenea ofiter post mortem,intr-o secunda…deocamdata este doar ofiter de serviciu…pe la crima…

  2. opa!!!
    frustratilor, tot de Andreea va luati? Adevarul este ca in grotele in care v-au crescat mamele voastre cu mustata, nu puteati sa invatati altceva!
    Filmul ala va schimbat perceptia despre viata? eu cred ca da! Dragostea voastra pentru membrii familiei voastre era suficienta pana atunci….hai, sunt prea abstract ? ok! Direct!
    voi spuneti tata la fratele mamei, consanguinilor!

    Retardatilor!

  3. mda……. atat de competente sunt serviciile romanesti, incat repeta cazul Berbeceanu…….. pai, stimabili politisti romani sub acoperire………. voi nu stiti nici treburile elementare din serviciu? „Te faci frate si cu dracu pana treci puntea!”, va spune ceva? Se pare ca nu va spune nimic, deci, habar n-aveti despre ce este aia actiune de filaj………… deci, retrage-te stimabila politie romana, daca ai numai incompetenti in subordine, caci disturbi activitatile, prin incompetenta ta profesionala!Lasa-i pe altii care sunt profesionisti in domeniu si ……… du-te si fa gratare cu mici, pastrama, etc., dar lasa-ne sa ne facem treaba! 2,15, freci menta a`mpuxxea, vad ca!

Dă-i un răspuns lui oli Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.