Cu gândul la dubele portocalii

Cu cât puterea portocalie se adânceşte-n beţia puterii, cu atât apar tot mai multe semne care te duc cu gândul spre vremurile când Volgile negre şi hainele de piele inspirau groază la apariţia lor pe stradă. Există o specie aparte de indivizi, care cred că partidul este totul. Şi se comportă ca atare. Pentru că de acolo le vine puterea. Când oameni care strigă-n stradă sunt amendaţi pentru că au scandat „împotriva puterii politice a statului” este clar că undeva în spatele celui care a scris respectiva amendă există un ins care gândeşte exact aşa. Când un tablou dispare din expoziţie pentru că personajele sunt şefii şefului şi slugărnicia nu te lasă să rişti ca să fie cumva deranjat cel care-ţi dă franzela albă de zi cu zi, nu poţi să te aştepţi la nimic bun.  Asta pentru că în cazul aceastei specii de inşi de la a cenzura o opinie până la scoate oameni din „peisaj” nu este decât o graniţă extrem de firavă.

Pentru ei a ieşi pe stradă cu duba portocalie ca să-i strângă pe cei care nu stau smirnă la vorbele partidului ar fi o onoare. Singurul lucru  care-i încurcă este circulaţia extremă de rapidă a informaţiei. Când sunt prinşi pe picior greşit încearcă să găsească tot felul de scuze, invocând tot felul de motive prosteşti ca-n vremurile Volgilor negre când îi umflau de pe stradă pe indezirabili pe motiv de păr prea lung.

Cum nu pot încă să scoate dubele portocalii pe stradă,  nu fac decât să se bucure când pot să mai dea în botul răzvrătiţilor cu pumnul de fier învelit cu catifeaua democraţiei. Şi cea mai bună dovadă este remarca preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc scăpată când se discuta pe tema amenzilor primite de cei care şi-au permis să-l huiduie pe Emil Boc „las că le-aţi meritat”.