Cum a coborât Igaş sub genunchii broaştei

Cum a coborât Igaş sub genunchii broaştei

10
DISTRIBUIȚI

Slugă preacredincioasă a celor care l-au pus în scaunul de ministru de interne, Traian Igaş i s-a lăsat  porţie de libertate. Că doar trebuie să arate, măcar la Arad, că este şi el şef, acolo, la Bucureşti. Aşa că şi-a numit, printre altele, oameni în funcţii cheie la serviciul secret al Internelor – la interceptări şi la filaj. Nu ar fi fost o problemă dacă ar fi fost nişte profesionişti în domeniu. Să-l iei pe un poliţist care a condus secţia din cartierul arădean Micalaca şi să-l pui şef peste toate „umbrele” de la DGIPI nu este nu numai o bătaie de joc la adresa celor care-şi mănâncă viaţa, aproape neştiuţi de lume, urmărindu-i pe infractori, ci un gest care poate aduce atingere siguranţei naţionale.


A numi amatori în funcţiii cheie ale unuia dintre serviciile secrete nu înseamnă decât a-l slăbi pe termen mediu şi lung. Şi aşa fostul „doi ş-un sfert” a primit bobârnace până şi de la procurorul general al României pentru calitatea slabă a informaţiilor furnizate. Dar Igaş nu-şi poate numi subordonaţi decât după chipul şi asemănarea sa. În plus, este evident că a vrut să-şi asigure controlul pe zonele sensibile ala DGIPI ca să-şi poată asigura spatele. Cu singurul amendament că de ce îţi este frică nu scapi. Ajuns din greşeală în această funcţie cheie a statului român, arădeanul Traian Igaş, protectorul şpăgarilor şi al amatorilor, va rămâne în istoria ministerului ca fiind cel care a coborât profesionalismul sub genunchii unei broaşte de pe malul Mureşului. În ciuda discursurilor sale „branconate” despre reformă şi profesionalizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

10 COMENTARII

  1. Daca va uitati bine la fata lui, o sa observati ca seamana cu un vechi pacient de la GATAIA….Saracu nici n-o visat el sa ajunga asa sus!
    Cine ne conduce? Drept urmare sondajele graiesc adevarul!

  2. O sa fie dezastru daca mai ramane in functie.Acest om este sub mediu pregatit,imediat ce pleaca pDL-ul veti vedea cum aradenii ii vor marginaliza pe acesti mizerabili.toata lumea stie cu ce se ocupa si cu cine se inhaiteaza.

  3. Totul este posibil in romania , ce va mai mira faptul cand se promoveaza incopetenta si prostia care au ajuns la nive de sport national? Asa este nu se poate ca un nepriceput sa ajunga seful unui serviciu secret care din momentul acela numai secret nu o mai fi el. Sunt foarte multe cazuri cand in functii judiciare sunt numiti ofiteri care au studi de exploatare miniera sau de zootehnie si nu au nimic in comun cu judiciarul dar ei sunt pe functi si nu sunt capabili nici sa se exprime in termeni juridici dar sa-i mai si inteleaga . Asta este traim intr-o tara in care suntem condusi de analfabeti si impotenti intelectuali , frustrati si de toata jena .

  4. îți ia mult timp să scri aceste articole de max. 20 de rânduri???
    ce ai tu cu Aradul. Igaș, asa cum zic unii că este, are dreptate în multe situații, prea mulți polițiști fără școală și prea mulți tablagii ajunși generali peste noapte. bine că au fost miniștrii buni Ursu, Tărăcilă, Dejeu. Poți mai mult Dragoș.

  5. Nenea „stresu”, mi se pare mie (dar sigur nu mi se pare), ca tu esti cam paralel cu problema si iti dai cu parerea precum dai cu nuca in perete. Doar asa, ca sa te auzi vorbind, sau mai bine zis, doar asa ca sa iti vezi comentariul pe net. Mai bine comenteaza si tu ceva la care te pricepi. Sau nu te pricepi la nimic ?

  6. Ce se poate astepta de la un individ care si-a terminat liceul in jurul varstei de 30 de ani,de unde sa stie el de profesionalism…asta se promoveaza!

  7. Ce tot aveti cu ministrii, directorii si sefii? Nu stiti ca peste tot si dintotdeauna sefi sunt pusi cei care nu stiu sa faca altceva? Cine e bun de munca este pus la munca, cine nu e bun de munca este pus sef. Seful trebuie sa stie sa dea din gura, ceilalti din maini. Voi credeti ca este usor sa fii sef? Este greu, pentru ca trebuie sa inventezi mereu ceva ca sa iti justifici salariul (cu cat e mai mare, cu atat e mai complicat).

Dă-i un răspuns lui arădeanul Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.