Declaraţie şoc, astăzi, la Curtea de Apel Timişoara care a judecat recursurile mai
multor membri ai grupării de contrabandişti de ţigări condusă de Gabriel Condraş, după ce le-au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Au ajuns în faţa CAT, alături de Condraş, Ioan Indrei, Cristian Blaj şi Alexandru Drecşan. Avocatul Teofil Drugărin a susţinut, în cazul unuia dintre inculpaţi, că „nu este vorba de nici o infracţiune de contrabandă. Clientul meu a săvârşit doar contravenţii pentru că în permanenţă a avut grijă să nu depăşească mai mult de 10.000 de ţigarete.
Vreau să învederez instanţei că şi bunica mea a făcut astfel de lucruri. Mai ales în condiţiile economice economie de acum”. Când a invocat apropierea sărbătorilor Crăciunului şi dorinţa clientului de a le petrece acasă, preşedintele instanţei i-a replicat avocatului „această cerere să o adresaţi Moşului, nu nouă”.
Avocatul lui Condraş a cerut punerea în libertate a acestuia pe motiv că „nu reprezintă un pericol social pentru comunitatea din Oraviţa. Are o afacere care-i aduce veniturile necesare şi nu ar trebui să comită infracţiuni ca să se întreţină. Dacă a comis o infracţiune nu a făcut decât să aducă un prejudiciu statului român, nu să producă o atingere integrităţii cuiva”. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei.
UPDATE Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile arestaţilor.






Condras este o jigodie de om sa stea dupa gratii pana la adanci batraneti,cum nu a facut infractiuni jegosu pxxx……
un nenorocit de om acest Condras…uitati ce mentalitate au jegurile astea …”Dacă a comis o infracţiune nu a făcut decât să aducă un prejudiciu statului român, nu să producă o atingere integrităţii cuiva”… bai nenorocitiilor pe noi toti ne-ati furat, inclusiv pe acel judecator, sper ca judecatorul sai tina dupa gratii pentru a nu se putea bucura de averea facuta din contrabanda de tigari si camatarie…sper ca in avocatii sa le manance toata averea, iar ei sa lucre axact ca noi, sa vedem daca o sa le convina ca statul sa mai fie furat de tot felul de analfabeti fiindca nu au mai mult de 10 clase niciun contrabandist
toni sugaciule am liceu fraiere si pot si mai mult sa te fux in gura pe tine.
carasanule cred ca esti stresat maxim de nevasta acasa si te descarci aici pe mine.vai samar de voi
sai sugi pulx lu gabi condras toni si carasanu pulx