O nouă încercare de eliberare a inculpaţilor din dosarul „angajări în MAI”...

O nouă încercare de eliberare a inculpaţilor din dosarul „angajări în MAI” UPDATE Decizia CAT

0
DISTRIBUIȚI

Comisarul şef Dorin Militaru şi Loredana Miulescu, trimişi în judecată de DNA în dosarul ” bani pentru angajări în MAI” , au făcut o nouă încercare în faţa Curţii de Apel Timişoara, astăzi, de a fi eliberaţi.


La judecarea recursului împotriva deciziei Tribunalului Caraş Severin de prelungire a arestării preventive, avocatul lui Militaru a susţinut că „nu există nici măcar un indiciu că ar fi măcar complice la trafic de influenţă. Din păcate a fost atras într-o activitate pe care nu şi-a dorit-o şi nu a profitat de pe urma ei. Nu ştiu cine are interes ca inculpatul Militaru să fie condamnat sau să stea în arest, dar istoria va lămuri în curând acest aspect”. Apărătorul Loredanei Miulescu a cerut eliberarea clientei sale pe motiv că ” a recunoscut toate acuzaţiile care i-au fost aduse şi nu poate influenţa sub nici o formă probatoriul”. Procurorul DNA a solicitat respingerea recursurilor, motivând că perioada de când cei doi sunt arestaţi este una scurtă şi au folosit instituţiile statului pentru a săvârşi infracţiunile de corupţie. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia Curţii de Apel Timişoara. 

UPDATE Instanţa a respins recursurile celor doi care rămân după gratii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.