Cât e AMR-ul lui Boc?

Cât e AMR-ul lui Boc?

3
DISTRIBUIȚI

E aproape de miezul nopţii şi premierul Emil Boc e la televizor. Nu în reluare, ci în direct. Pe centura Bucureştiului, inspectând TIR-urile înzăpezite. Asta după ce a stat toată ziua călare în televizor – de dimineaţă operativă, pe la amiază dat cu lopata, pe seară discurs în faţa oamenilor de afaceri germani plus videoconferinţă cu prefecţii. Altă dată lipsă la apel, acum Boc este peste tot. Grija sa cu miros de plastic chinezesc o simţi la fiecare gest sau vorbă. Când scufundă polonicul în gamelă ca să umple paharul cu ceai parcă ar lua o porţie de smântână pentru felia de pâine albă a colegilor de partid.


Brusc, îi pasă de toată lumea. Până şi de un şofer de TIR din Ucraina pe care-n miezul nopţii încearcă stângaci să-l îmbuneze cu un „haraşo”.

Profitând de nămeţi, Emil Boc încearcă să-şi construiască o cazemată în care să reziste asalturilor ce se vor intensifica imediat ce viforul va trece. Practic la acest moment premierul este înconjurat – de demonstranţii din ţară care se încăpăţânează să-i ceară demisia, de opoziţia care vrea acelaşi lucru pe motiv de neconstituţionalitate a comasării alegerilor şi, cel mai important, de nemulţumirea lui Traian Băsescu. Pentru că soarele lui Boc de la Cotroceni a dat semne clare de nervozitate – a spus că ar fi fost un şef mai bun al PDL şi a amânat pentru câteva săptămâni să vorbească despre guvern. Oricât ar dura gerul şi ar încerca să se ascundă în spatele nămeţilor, fierbinţeala dinspre Cotroceni tot îl va ajunge pe premierul brusc păsător. O singura întrebare rămâne văzând disperarea lui Boc – cât e AMR-ul ?

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui indignat Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.