Mann a vrut să cumpere judecători cu 100.000 euro

Mann a vrut să cumpere judecători cu 100.000 euro

3
DISTRIBUIȚI

Controversatul om de afaceri Nicolae Mann a fost reţinut, conform comunicatului oficial al DNA, pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Andrei Gherasim pentru trafic de influenţă. Avocatul i-a pretins lui Mann, în 4 aprilie, printr-un intermediar „, suma de 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Tribunalului Brașov, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru a-i determina pe aceștia să adopte soluții favorabile inculpatului Mann Nikolaus în două dosare civile. Unul dintre acestea avea ca obiect o cerere de strămutare a cauzei iar altul anularea unui contract”. Ieri, avocatul a primit de la Mann 50.000 euro prin acelaşi intermediar, ulterior fiind reţinut. Astăzi cei doi urmează să fie prezentaţi la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Procesul urmează să înceapă la ora 12. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli desfăşurarea evenimentelor.

UPDATE 1 Scopul urmărit de Mann era să obţină,prin intermediul judecătorilor sindici, controlul asupra proceselor de insolvenţă ale firmei sale, Euromobille, dar şi asupra celui al grupului Aton Transilvania, care a fost strămutat la Braşov.


Asta pentru că Mann a continuat operaţiunile prin care a încercat spolierea grupului german, în ciuda dosarului instrumentat de DIICOT legat de fraudarea Aton Transilvania.

UPDATE 2 În urma monitorizării lui Mann de către Serviciul Român de Informaţii, anchetatorii au obţinut informaţii potrivit cărora afaceristul urma să corupă magistraţi,  astfel că DIICOT a disjuns această parte şi a trimis informarea către DNA pentru continuarea cercetărilor, conform Mediafax. Singurul dosar în care Mann este anchetat penal este cel al fraudei de 70 milioane euro instrumentat de DIICOT Timişoara. Mann a făcut presiuni asupra anchetatorilor din acest dosar – de la plângere penală împotriva procurorului de caz, până la atacuri prin intermediul anumitor canale media apropiate.

UPDATE 3 Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea celor doi în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi ţara. DNA poate face recurs împotriva acestei decizii, recurs care va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3 COMENTARII

  1. „Draga „ domnule BA`TA ca esti ca BA`TA . Daca tot te dai mare jurnalist ar trebui sa sti ca nimeni nu fuge din tara si nu este prins incercand sa fuga peste hotare , decat daca este dat in consemn la frontiera . Asa ca titlurile cu „ A fost prins incercand sa , sau ca a facut , ca a dat , sunt demne de un jurnalist cu doua clase . Prezumtia de nevinovatie nu exista pentru dumneata . Deocamdata este suspectat , care nu este egal cu vinovat . Dar la scolile inalte pe care le aveti nu stiti asta . Rusine !!!!!!!!!!!!!

  2. Om mai corect decat Mann nu este . Asa ca daca vrei sa scapi de DL Doctor trebuie sa taci . Omul asta a ajutat pe multi , Cati ai ajutat tu Dragos ??? Rusineeee

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.