Pesediştii şi peneliştii şi-au dat întâlnire de 1 Mai la Muzeul Satului. Activul de stânga şi-a pus banderole roşii. La gât sau la mână. Chiar şi câţiva liberali au fost „marcaţi”. Grătarele încinse au început să sfârâie încă de dimineaţă în aşteptarea clienţilor. Şi nu au lipsit. Chiar dacă anul acesta, nu au mai fost mici pe moca, ci doar pe cash. Atmosfera a fost animată, conform tradiţiei, de trupele de muzică populară.
Până la sosirea liderilor, pesediştii s-au distrat cum au putut – au mâncat sau au stat la umbră ca să pună ţara la cale. Câţiva i-au pus banderolă roşie şi unui măgar pe care l-au declarat rapid „ultimul pesedist”. După câteva minute, banderola a dispărut de la gâtul patrupedului pe motiv de „corectitudine” politică.
Pe la amiază, a apărut şi candidatul USL la Consiliul Judeţean Timiş, Titu Bojin. A lipsit colegul de tandem – candidatul la Primăria Timişoara, Nicolae Robu. Bojin a dat o tură de muzeu ca să salute poporul alegător, oprindu-se la fiecare admiratoare ca să o gratuleze, chit că stătea în mijlocul fumului de la grătare. A făcut popas şi la bisericuţa din lemn unde s-a rugat, a bătut cruci şi a aprins lumânări. La morţi şi la vii. După s-a dus cu colegii de partid şi cu liberalii să croiască planuri de campanie la un mic şi-o bere pe terasă. Poporul alegător a rămas prin Pădurea verde să savureze Ziua Muncii prin relaxare.
Faza cu măgarul e epică. Bine că nu i-au înfipt şi o săgeată ca să fie politically correct
Pun pariu că păștea cu sârg și ceva iarbă proaspăt înverzită, că de fân portocaliu-kăkăniu mucegăit s-o fi săturat până acum. Rămâne de văzut dacă n-a produs și ceva „deșeuri” violacee, ca idilicul tablou să fie correct complet….