Eugen Dogariu, prefectul de Timiş, a declarat, astăzi, că a cerut tuturor serviciilor deconcentrate din subordine să-i trimită rapoarte cu activitatea desfăşurată şi cu proiectele pe care instituţiile din Timiş le au în derulare.
„Nu este un control. Vreau să ştiu în ce situaţie sunt. Este etapa de informare”. Întrebat dacă după această etapă va veni şi etapa schimbărilor din funcţii la deconcentrate, având în vedere că mulţi dintre cei numiţi au beneficiat de sprijinul PD-L, Dogariu a susţinut că „am văzut că unii dintre ei ţi-au dat demisia. Repet, este o etapă de informare. Nu ştiu dacă vor veni şi alte etape”.