O tânără de 19 ani din Lovrin a fost asasinată, azi noapte, de fostul prieten, în vârstă de 21 de ani. Tânăra s-a dus în vizită la acesta şi nu după mult timp a izbucnit o ceartă între cei doi. Bărbatul a pus mîâna pe un cuţit şi i-a tăiat gâtul fostei iubite, pe care a abandonat-o în casă într-o baltă de sânge.
Asasinul a plecat apoi la Timişoara şi s-a întâlnit cu tatăl său, dar nu i-a spus de crima comisă, ci doar că se duce să-şi viziteze mama care nu mai locuia cu ei împreună. Când tatăl criminalului a ajuns la Lovrin a descoperit nenorocirea, anunţând imediat Poliţia. Agresorul a fost fost în urmărire generală, dar s-a predat în această după amiază. A fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.
Biata fata! Dumnezeu sa o ierte! In ce lume traim; daca pedepsele ar fi mai aspre ,nu s-ar mai intimpla atitea nenorociri. Drepturile omului, parca criminalii ar fi oameni. Unde sint drepturile victimilor, a celor ce sufera? In mina procurorilor corupti! Cei care nu sinteti corupti, stiu ca sinteti putini, ar trebui sa aveti o reactie, curaj!