Primarul Robu anunţă împliniri măreţe la cinci luni de mandat

Primarul Robu anunţă împliniri măreţe la cinci luni de mandat

9
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu şi-a ţinut conferinţa de presă săptămânală la sediul CET Sud.  Ajuns la Colterm  pentru a prezenta progresele unui proiect pe bani europeni pentru retehnologizarea cazanelor, Robu a vorbit foarte puţin despre tema pentru care a fost invitat. A abordat în schimb subiecte precum lucrările de canalizare sau refacerea străzilor. Al doilea subiect a fost RATT. „Am introdus un nou sistem de asigurare a gratuităţilor pe mijloacele de transport în comun. Chiar săptămâna trecută în consiliul local  s-a adoptat o hotărâre care instituie acest nou sistem, care este dovada preocupării pe care o avem pentru mai binele cetăţenilor, pe de o parte, şi, pe de alta, pentru eficientizarea activităţii societăţilor din subordinea primăriei, pentru că am subliniat mereu că trebuie să ne preocupe şi costurile aferente fiecărei activităţi pe care o desfăşurăm, să nu fim cu capul în nori şi să vorbim numai despre fantasmagorii. Gratuităţile, în varianta de dinainte, comportau cheltuieli destul de mari.  Pentru a eficientiza RATT- ul am găsit un mecanism care să reducă şi aceste costuri”, a explicat Robu sub privirile îngăduitoare ale celor de la Colterm.

Primarul le-a atras atenţia tuturor celor care i-au făcut deja bilanţul pentu cele 6 luni de mandat, că au trecut abia cinci luni, „dar eu cred că am cu ce să mă mândresc în această perioadă”, explicând că la începutul mandatului domniei sale „Colterm şi RATT erau în pragul falimentului şi chiar şi primăria în condiţiile în care existau acele facturi de 137 de milioane de lei neintroduse în contabilitate.


Prin eforturile pe care le-am  făcut la ora actuală ambele societăţi sunt într-o situaţie bună şi pot chiar discuta cu bănci pentu că au credibilitate”.  Scurt, după expunerea a lui Robu, a urmat la microfon directorul Colterm, Petrică Pampu, care a ţinut să mustre presa pentru că l-a situat pe poziţie opusă primarului cu privire la scăderea costurilor facturilor, clarificând că lupta e comună şi se dă pentru acelaşi ideal.  Dupa câteva minute de promisiuni despre miracolele retehnologizării de la Colterm, primarul Nicolae Robu şi-a reluat conferinţa şi a vorbit despre câinii
vagabonzi, mulţumind presei că „a ieşit pe treren, pentru că astfel ştiu sigur că mi se respectă ordinele”.  La final, a mai anunţat două evenimente pe acestă săptămână, atenţionând că „eu v-am spus că acum este vremea realizărilor”.

9 COMENTARII

  1. nu ar fi mai bine ca transportul in comun pt NEASISTATII social sa fie mai ieftin? sa fie macar ca in orasul altui uslas de mare succes: bucuresti. 70 de lei e prea mult pt abonament. si 50 de lei ar fi destul.

  2. Sa laudam retehnologizarea de la COLTERM, ca astazi nu a fost caldura si apa calda in tot cartierul Calea Lipovei… se lucra la ceva magistrala ziceau cei de la dispecerat!

  3. Da’ ACVARIU’,ACVARIU’,ce ne mai spui despre ACVARIU’ !! :)Cel mai „tare” proiect este „fantama muzicala” din canalul Bega,daca’o faci p-asta,intri in istorie alaturi de minunile Caracalului 😉 ESTI PRAF ,ROBULE !

  4. De peste o luna nu este apa si caldura in Lipovei iar apa este MIZERABILA la robinete, iar noi PROSTIMEA o platim cu BANI nu MIZERIE, cine este imbecilul care da certificatele de calitate ale apei fie ea calda sau rece? Cine certifica aceste MIZERII???

Dă-i un răspuns lui Nicu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.