Primarul s-a lăudat cu clădirile istorice părăginite la lansarea candidaturii Timişoarei pentru...

Primarul s-a lăudat cu clădirile istorice părăginite la lansarea candidaturii Timişoarei pentru capitală culturală europeană

6
DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu este mai harnic ca o furnicuţă. Doar azi a participat la  dezvelirea  unui segment din Zidul Berlinului, robu de craciundonat Timişoarei de Senatul Germaniei şi Primăria Berlin – eveniment care a avut loc la Memorialul Revoluţiei. A mers apoi la semnarea „Cartei de susţinere a candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii”, după care a rostit un discurs de mare har, în aşteptarea lui Moş Crăciun, în centrul oraşului, informând copiii că „este bine să ne gândim şi la cei mai nevoiaşi ca noi, mai ales în această perioadă”. Asta chiar dacă primarul nu s-a întâlnit cu Moş  Crăciun, care a întârziat şi a coborât pe coardă din  clădirea Operei după aproape jumătate de ceas de la discurs.

Apogeul inspiraţiei l-a atins în această seară, la ora 19.30, la Operă.  Înainte de a ţine un moment de reculegere pentru eroii care s-au jertfit pentru Timişoara şi pentru întreaga ţară, Robu a explicat că ales această dată pentru lansarea candiaturii, deoarece în 20 decembrie oraşul de pe Bega se elibera de comunism.  Edilul şef a argumentat, mai ceva ca un avocat, că Timişoara merită acest titlu pentru multiculturalitate, multietnicitate, diversitate – acestea fiind doar câteva din elementele care s-au îmbinat şi graţie cărora trăim în toleranţă.


Desigur, cel care a fost vreme de opt ani de zile rector al Politehnicii şi care încă se mai joacă de-a profesorul dând note pentru deszăpezire nu a putut să nu menţioneze şi că „Timişoara este un important centru universitar care se bucură de recunoaştere internaţională, un putermic centru economic, şi un oraş plăcut, atât pentru locuitori, cât şi pentru cei care ne vizitează”.

Spre uimirea celor din sală, Robu a început să se laude inclusiv cu clădirile istorice, majoritatea aflate în paragină şi pe care stau lipie afişe prin care trecătorilor li se atrage atenţia că pică tencuiala.  După câteva clipe de uimire totală, acestea au fost încadrate corespunzător la categoria de lucruri la care trebuie să mai lucrăm, alături de infrastructură. „Vrem să ne facem temele noi aici în Timişoara, dar vrem şi sperăm să beneficiem şi de susţinere la nivel de judeţ, regional, naţional şi european” a completat primarul, în discursul în care doar marţienii nu au fost pomeniţi ca luptători în atingerea acestui titlu atât de râvnit.  În încheiere, primarul  a promis multe evenimente culturale şi artişti de renume,  lăudându-i pe cei de la Phoenix, care în timp ce el cuvânta cu mare inspiraţie, cântau afară pentru cei care nu au fost atât de norocoşi încât să acceadă în Operă la evenimentul exclusivist. Desigur, primarul a uitat că la zilele
oraşului i-a uita cu desăvârşire pe artiştii de la Phoenix, preferând-o pe Inna, care a fost adusă să îi încânte pe timişoreni.

6 COMENTARII

  1. ce prostie de articol! incredibil! o fi primarul „sclavu” laudaros si placut impresionat de vocea-i, dar sa scrii asemenea prostii intai de toate despre un eveniment cu care Timisoara se mandreste, eliberarea de sub comunism, este inacceptabil. rusine voua ziaristi semidocti si profund intarziati … la intalnirea cu trecutul, prezentul sau viitorul Timisorii! vrem nu vrem Robu este primar si de noi impreuna cu el depinde daca reusim sa reinviem orasul asta. cu aberatii din astea va declasati intr-un hal desgustator. pacat, pentru ca avem nevoie de o presa inteligenta si acida, nu retardata si mincinoasa, cum va prezentati!

  2. Bai tu,jigodie comunista de primar jegos,tu si t’oarasu tau din CS frunza’nbalegar(de la nunta ficei lui),trebe arestati si judecati pt.incalcarea drepturilor constitutionale ale cetatenilor Timisoarei(libera circulatie pe strazile si domeniul public) si trimisi la racoare la Popa Sapca pe o durata nu mai putin de vreo 25 de ani,numa de a face exeplu din voi,pt.toti ceilalti idrazneti de asa fapte.

  3. Declaratia CCR,”noul Parlament este NECONSTITUŢIONAL” . Cu asta ce sa-ntimplat?,CCR-ul a fost maturat sub covor !, sau cum ,ca n-am inteles ??? Sa terminat cu Statul de drept ??? Nu cumva faceti pe prostii si vreti sa uitati referendumul prin care”majoritatea” va cere un parlament unicameral si nu mai mult de 300 de parlamentari. Halo jigodiilor comuniste,ce faceti????????????

  4. Mi se pare un articol rautacios, cautat nodul in papura.
    Am fost la evenimentul de la opera, si totusi nu fac parte dintr-o categorie exclusivista a societatii timisorene. Am auzit speech-ul primarului Robu.
    Nimeni nu a fost in soc.
    Da, Timisoara si-a depus candidatura pentru Capitala Culturala Europeana in 2021. E o cale foarte lunga. Are nevoie totusi de un inceput. Intamplator este la inceputul mandatului lui Robu. Cand si daca va fi aleasa Timisoara, poate nu va mai fi Robu.
    Va fi un lucru bun pentru noi, cititi despre alte orase. E o sansa pentru imbunatatiri accelerate, vor veni bani in oras.
    E normal sa se faca tamtam, e normal sa se semneze acte, e normal sa se organizeze evenimente de marcare a momentului.
    De asemenea, este normal sa pui acest eveniment in contextul rememorarii Revolutiei. Aveam 10 ani atunci, imi amintesc clar momentele pe care le-am trait, am vazut tancuri pe strada, am vazut cum ardea centrul, am fost cu parintii in centru in 22, am vazut pozele groaznice cu morti din ziarele de atunci.
    Pentru mine e important sa imi amintesc, sa nu uit, le voi spune si copiilor. Atunci s-a produs o mare schimbare in bine in viata mea, si o apreciez zi de zi.
    Hai sa punem rautatea deoparte si sa subliniem lucrurile bune din viata noastra si a orasului.
    La urma urmei, au sosit Sarbatorile 🙂
    Craciun Fericit tuturor!

Dă-i un răspuns lui doamne feri-ne Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.