„Ţeparii” virtuali care au dat un „tun” de patru milioane de dolari,...

„Ţeparii” virtuali care au dat un „tun” de patru milioane de dolari, ridicaţi de „Crima Organizată”. Vezi cum au păcălit autorităţile americane

3
DISTRIBUIȚI
<


p>Amplă operaţiune a procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor de la „Crimă Organizată”, în această dimineaţă, pentru anihilarea unei grupări specializate în fraude pe internet. Simultan s-a intrat în 27 locaţii din Timişoara, București și din județele Gorj, Olt, Ilfov, Vâlcea, Bacău și Caraș-Severin, obiectivul fiind reţinerea a 20 de suspecţi, care au fost monitorizaţi inclusiv cu sprijinul Secret Service şi FBI. Anchetatorii au stabilit  că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a unui număr de aproximativ 100 de părţi vătămate, cetăţeni americani, cu ocazia organizării de licitaţii frauduloase pe site-uri de profil. Anunţurile fictive postate  erau create prin modificarea unor anunţuri reale, prin schimbarea numelui,  adresei de email şi a altor date ale vânzătorului sau ale bunurilor oferite spre vânzare, cumpărătorii fiind astfel induşi în eroare şi determinaţi să transfere, în conturi indicate de învinuiţi, un avans, fără a primi ulterior bunurile licitate.

Pentru ridicarea sumelor de bani achitate de către părţile vătămate, liderul grupării a procurat diplome de licenţă falsificate, specialitatea medicină şi teologie, actele fiind utilizate pentru obţinerea de vize de acces pe teritoriul SUA, pentru membrii grupării. Suspecţii se deplasau astfel pe teritoriul SUA unde le erau expediate acte de identitate, permise de conducere, documente de călătorie, toate falsificate, actele fiind utilizate în scopul ridicării în numerar a sumelor de bani şi expedierii acestor sume în România. În Timişoara au fost găsiţi trei dintre membrii grupării care au fost reţinuţi, urmând să fie duşi la DIICOT Gorj unde se desfăşoară ancheta.

3 COMENTARII

  1. Bineinteles,””În Timişoara au fost găsiţi trei dintre membrii grupării care au fost reţinuţi, urmând să fie duşi la DIICOT Gorj unde se desfăşoară ancheta””, se putea altfel !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.