Baschetbaliștii de la Timba au cedat ușor la Mureș

Baschetbaliștii de la Timba au cedat ușor la Mureș

0
DISTRIBUIȚI

”Urșii” au avut o evoluție neconvingătoare pe terenul celor de la BC Mureș Târgu-Mureș, care au câștigat confruntarea cu 98-71. Cei TIMBA CONSTANTA008_resizede la Timba au fost dominați de ”tigri” tot meciul, la diferență mare încă din primul sfert, când cei de la Mureș s-au distanțat cu 31-15. Sfertul al doilea a fost mai echilibrat, dar gazdele și-au păstrat avantajul, iar la pauză tabela indica 53-36, o diferență mare de recuperat pentru elevii lui Bogdan Murărescu.


Timba nu s-a regăsit nici în repriza a doua. După sfertul al treilea, scorul era 73-46, ecart enorm pentru echipa-gazdă. Ultimul sfert a însemnat un joc cu baschetbaliștii mai puțin folosiți în acest sezon de Mureș, care a reușit să păstreze scorul la o diferență considerabilă.

Principalul marcator al Timbei a fost Denham Brown, cu 15 puncte, dar cel mai eficient jucător a fost Chief Kickingstallionsims, deși a marcat 6 puncte și a fost eliminat pentru cumul de greșeli personale. Pivotul urșilor a mai reușit 5 recuperări și 3 capace. De la Mureș, principalii marcatori au fost Branko Cuic, 19 puncte, Matija Ceskovic, 17 puncte și Dan Păltinișanu, 12 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.