Autoritățile anunță închiderea, pentru trei luni, a clubului în care polițiștii au...

Autoritățile anunță închiderea, pentru trei luni, a clubului în care polițiștii au fost călcați pe cap de bodyguarzi. Ce s-a găsit la control

14
DISTRIBUIȚI

molly malone club

Activitatea clubul Molly Malone a fost suspendată, azi noapte, pentru trei luni, în urma unei razii a Poliției, Gărzii Financiare și Inspectoratului Teritorial la Muncă care a vizat mai multe cluburi din zona Unirii. Conform unui comunicat al Poliției Timiș, acțiunea la care au participat şi lupătării din Serviciul pentru Acţiuni Speciale a avut ca scop stabilirea „condiţiilor legale de funcţionare a unor localuri şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă pe fondul consumului de băuturi alcoolice”.


Asta după ce în Molly Malone  doi poliţişti au fost bătuţi de bodyguarzi şi călcaţi pe cap. În urma controlului, comisarii Gărzi Financiare au găsit, în casieria clubului, în plus 3.100 lei, care au fost ridicaţi în vederea confiscării. De asemenea, cei de la Garda Financiară au dispus supendarea activităţii pe trei luni „pentru neîndeplinirea prevederilor legale privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”.  Mai mulţi angajaţi au fost invitaţi la sediul I.T.M., luni,  în vederea stabilirii situaţiei contractuale a acestora, urmând a fi luate măsurile legale în cazul constatării unor nereguli. În urma raziei de azi noapte au fost date amenzi de 8.600 lei şi a fost prins Mihnea Anton, de 22 de ani, din localitatea Leordina, judeţul Maramureş, care era dat în urmărire naţională , pe numele acestuia, Judecătoria Oradea a emiţând un mandat de executare după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

14 COMENTARII

  1. Daaa, trebuia sa se intample. As fi vruta sa fiu acola sa vad fetzele m…istilor. Braovo la politzie si la totzi care au fost acolo.Multumim Dragos ca ne tii la curent.

  2. Corect, felicitari autoritatilor, ar trebuie toate cluburile astea de weekend din Tm, luate la puricat. macar oi data pe luna!
    Eu nu am primit niciodata un bon pe ce am consumat in astfel de cluburi! Evaziune fiscala la greu, ma intreb, cine le tine in spate? Corect ar fi ca autoritatile sa intre si in celelalte unitati, nu e asa?

  3. Asa fratilor politisti,inpunetiva puterea cu ”coite”,veree,ca de asta va plateste poporul,protectie inpotriva criminalitatii . It’s about fxckin time u start doing something good for the people .

  4. Las k le da Udrea Sorin Adrian despagubiri si le angajeaza pe fete la salonu lu Gabi 3 luni. Din cauza k se aude k i- ar fi premiat a doua zi pe bodyguarzii care si-au sters papucii cu hainele gaborilor. A, am uitat, cica banii au fost dusi de vioblondu, aschimodia care sta la Dumbravita.

  5. E de notorietate faptul ca se consuma droguri in cluburi,ca se practica prostitutia,sub ochii politistilor,ba mai mult, a procurorilor si judecatorilor,care-si fac veacul prin asemenea locuri.Oare sunt partasi la aceste nelegiuiri ,de tac si-si vad de treaba lor?

  6. Asta este! Neregulile le cunosc toti, existau, dar nimeni nu a facut nimic pina acum. Pina acum , cind au fost batuti politistii. Ce se intimpla oare, daca ar fi batuti si procurorii, si judecatorii? S-ar face curatenie in Timisoara. Dar cred ca unii din ei ar merita din plin .

  7. Dar oare ce s-ar fi intamplat de calcau pe cap un tip oarecare cu parul mai lung si nu niste pensati fagoti cu paltaloni de treling cum se circula mai nou prin oras… Probabil ca-si mai lua si o amenda ca ar fi fost in locul nepotrivit si tulbura ordinea publica! Nu? Ca s-au mai intamplat si din-astea… Cocletii astia de paznici oricum sunt niste analfabeti si nu au atata sub par incat sa pastreze ordinea, ei prefera sa o disturbe, ca-s dopati si asa e fain!

  8. Am ajuns sa traim si asta, sa vedem ca reactioneaza autoritatile.. Bravo celor care s-au gandit sa le dea in trompa bodyguarzilor si nesimtitilor de la Molly. Ar trebui inchis de tot, pentru ca acolo se vor intampla permament nesimtiri…

  9. In noaptea cand au luat bataie pollitistii ar fi trebuit sa fie inchis localul si adusi toti la politie si retinuti macar pentru 24 ore, dar lasa de dorit managerul Politiei Municipiului(bogosel). Poate cand va ajunge Langa sef direct se va schimba ceva…. pacat pentru cei doi politisti

Dă-i un răspuns lui danytm Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.