Un IT-ist din Timișoara va alerga 200 de kilometri, de miercuri, 15 mai, până sâmbătă, 18 mai, între orașul de pe Bega și Beiuș, ca să sensibilizeze oamenii și să îi facă să doneze bani cu care elevii buni la învățătură să fie recompensați sub forma unor burse. El și-a numit acțiunea ”Campanie publică pentru viitorul României”. Banii vor premia elevii de la liceul din Beiuș unde a învățat și bărbatul. Acțiunea angajatului la Alcatel este susținută și de Asociația Alergotura din Timișoara, primul club care promovează un stil de viață sănătos dedicat comunității timișorene.
Remus Sime, un IT-ist bihorean la origini, dar stabilit la Timișoara, pasionat de mișcare, și-a propus să alerge în fiecare zi aproximativ 50 de kilometri pentru o cauză nobilă. Tânărul sportiv amator a inițiat această campanie pentru a colecta fonduri pe care să le acorde sub formă de burse de merit elevilor performanți de la Colegiul Național Samuil Vulcan, din Beiuș.
Startul cursei are loc miercuri, de la ora 09.00, în Parcul Botanic din Timișoara. ”Orice om bun, alergător sau nu, poate să se alăture membrilor clubului care mă vor însoți în primii kilometri de alergare.
Sunt invitați să susțină Campania «Alerg Pentru o Cauză» cu donații toți cei care doresc să sprijine o investiție în tinerii cu potențial, dar cu mai puține oportunități. Toți banii colectați vor fi împărțiți pentru burse”, a declarat Remus Sime. “Scopul meu este de a colecta fonduri pentru acordarea de burse elevilor buni la învățătură din Colegiul Național Samuil Vulcan, din Beiuș, orașul meu natal. Vor beneficia lunar de burse elevii care au cel puțin media 9.00 pe anul precedent și provin din familii cu venituri modeste”, a detaliat Sima.
Exemplu de perseverență pentru carieră
Remus dorește astfel să îi încurajeze pe adolescenți să învețe bine și să îi motiveze să își planifice viitorul cu perseverență, după propriul lui exemplu. Așa cum, tot prin efort și perseverență, inginerul IT a reușit să își atingă obiectivul propriu cu ocazia primei campanii caritabile. La finalul primei ediții “Alerg Pentru O Cauză”, din 2012, aproape 20 de elevi din Beiuș au beneficiat de burse lunare sau premii în bani. Anul trecut, Remus Sima a fugit la Maratonul de la Viena, pe care l-a încheiat cu succes, și a strâns bani pentru o altă cauză caritabilă.
”Alergarea e viciul care mă ajută să trăiesc frumos”
Tânărul povestește că a început să alerge ca să se dezmorțească, munca de IT-ist fiind excesiv de sedentară. ”Am găsit un refugiu în alergare, iar acum e viciul care mă ajută să trăiesc frumos. Am simțit nevoia să dau sens părții sportive din viața mea și am hotărât să alerg cu un scop. Așa a apărut ideea de a alerga în scop caritabil. În 2012 am terminat maratonul din Viena, iar datorită donațiilor susținătorilor mei 8 elevi au primit burse anuale, iar alți 12 au primit premii speciale. Anul acesta mi-am propus să alerg 200 de kilometri, iar împreună cu toți cei care cred în demersul meu să ajutăm alți elevi buni la învățătură care provin din familii modeste. Cred că este datoria fiecăruia dintre noi să încercăm să dăm ceva înapoi comunității în care am crescut și care ne-a format. Să investim în educația unor tineri e un mod sigur de a îmbunătăți viitorul nostru și al României”, a povestit inginerul IT.