Mii de elevi de liceu care fac naveta zilnic ca să ajungă la şcoală ar putea abandona cursurile pentru că din luna octombrie a anului trecut Ministerul Educaţiei nu a alocat niciun ban pentru decontarea abonamentelor.
Dacă la nivel naţional, liceeni din mai multe şcoli au intrat în grevă japoneză, acest lucru nu s-a întâmplat încă în județul Timiș. Aura Danielescu, inspector şcolar adjunct, spune că „există riscul ca unii elevi să abandoneze şcoala, iar mai apoi să revină. Din fericire, încă, la noi nu este grevă, dar situaţia este destul de complicată pentru că banii nu s-au primit pe aproape tot anul şcolar. Ministerul este obligat să facă aceste plăţi, dar nu ştim de ce nu a decontat abonamentele elevilor până acum. Noi am trimis câteva solicitări, dar nu am primit niciun răspuns”.