Timișoara dansează tango timp de trei zile

Timișoara dansează tango timp de trei zile

1
DISTRIBUIȚI

tango

Peste 200 de dansatori din cinci ţări, campioni mondiali la tango argentinian, dansatori profesionişti sau amatori îşi dau întâlnire, în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara, în cadrul Festivalului Internaţional de Tango Argentinian. Evenimentul este o premieră pentru oraşul nostru şi are loc de vineri până duminică. Festivalul are rezonanţă chiar şi pe plan internaţional, fiind organizat de Şcoala de Tango Argentinian „Tango Embrace”, mai ales pentru că printre artiştii invitaţi se numără Max Van de Voorde şi Solange Acosta, campioni mondiali ai categoriei Tango Escenario, în anul 2011.

Timp de trei zile, participanţii vor avea parte de seminarii şi petreceri, dar şi spectacole de referinţă ale marilor artişti internaţionali, workshop-uri, conferinţe şi întâlniri cu artiştii care au ceva de spus în tango-ul argentinian.


„Ne dorim ca, dincolo de o concentrare estetică şi ideatic valorică dată de spectacolele selecţionate, să deschidem poarta către înţelegerea acestei arte, atât de speciale, din interiorul ei. De asemenea, urmărim să aducem dansul pasional, sensibil și sentimental în Cetate, astfel ca prin spectacole și evenimente, să-l facem parte din viața obișnuită a oraşului nostru care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021”, transmit organizatorii Festivalului Internaţional de Tango Argentinian.

Evenimentul debutează, astăzi, cu o întâlnire dansantă la Swiss House, între 15.00 – 19.00, iar de la ora 21.00, în aceeaşi locaţie au loc demonstraţii de tango argentinian oferite de Horia Pop cu Ioana Lascu şi de cei doi campioni mondiali. Sâmbătă, de la ora 15.00, la Swiss House are loc o nouă întâlnire dansantă, iar de la ora 22.00, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii, Dimitris Biskas cu Mariana Patsarika din Grecia şi Tudor Alexandru Mihai cu Raluca Oana Aldea, finalişti ai concursului „România dansează”, vor oferi demonstraţii de tango argentinian. Festivalul se încheie duminică, la ora 21.00, la Bastionul Theresia, cu prestații oferite de Augustin Păun cu Oana Ispir şi de Lucian Stan cu Monica Sur.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui nirvana masaj Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.