DictatoRobu, un an de încălecat Timişoara

DictatoRobu, un an de încălecat Timişoara

6
DISTRIBUIȚI

dragos bota

Aruncat de valurile USL şi anti-Ciuhandu în fotoliul de primar al Timişoarei, Nicolae Robu trăieşte, la un an de zile de la preluarea mandatului, cu impresia că s-a ales pentru că a văzut poporul, numai în el, farul călăuzitor al municipiului. Şi se comportă ca atare. Întâmplător sau nu primii luaţi în vizor au fost jurnaliştii, care după, zilele de miere, n-au putut să nu vadă găunoşenia din spatele afişelor lucioase de campanie. „Puteţi lătra cât vreţi, caravana trece”, le-a transmis superior prof. dr. ing. Nicolae Robu celor cărora câteva luni mai târziu au devenit tonomate şi nepurtători de CV-uri demne. Pentru simplul motiv că au refuzat să latre la comanda.


De fapt, să amuţească.

Asta după ce şi-a făcut încălzirea pe colegii din PNL pe care i-a tratat ca pe nişte homleşi, alegând să-şi ia oameni de încredere din PDL. Fără nici un proiect esenţial iniţiat de la zero de administraţia pe care o conduce de un an, primarul Robu a început să vadă duşmani în oricine-şi permite să nu fie de acord cu el. Indiferent că este vorba de ACS Poli, metrou sau palmieri. Ba mai mult, cetăţeanul cârâitor a început să fie privit cu scârbă şi sictir de la înălţimea fotoliului tapetat cu buzele pupincuriştilor, mereu pregătite să grebleze orice fel de asperitate contrară ideilor celui care conduce oraşul unde s-a murit pentru libertate.

O timişoreancă nu este reprezentativă, în viziunea lui Robu, pentru că este prost îmbrăcată. Pe lângă faptul că este o banală chestiune de gust, elitistul primar uită că votul acelei femei este egal cu al său. Chiar dacă asta-i produce un disconfort evident. Pentru că DictatoRobu s-a trezit, la un an de încălecat Timişoara, că încep cetăţenii să-i dea cu crengile de palmier peste ochi, în loc să le mişte-n cadenţa aplauzelor, pentru ca pletele-i estompate să simtă corespunzător briza de la înălţimea funcţiei sale.

6 COMENTARII

  1. Asta se intampla cu frustratii! cum nu sunt ei bagati in seama gata folosesc repede si fara prea multi neuroni puterea de a scrie, mai bine zis de a mazgalii cateva aberatii doar pt.simplul motiv ca ei sunt presa!!! Sunteti jalnici!!!

  2. BAI MARUTA,lasa-ne frate cu comentariile tale de toata jena.Du-te frate in concediu la Sovata,la Moneasa si lasa-ne sa respiram.Chiar nu ia nimeni masuri la un nivel mai inalt????Cu ce am gresit sa citim aberatiile tale?? DRAGOS du-te!!!!!!!

  3. Tu si privirea o ai ciudata.Zici ca ai crescut la casa de copii,te uiti in gol si scrii in van!!!Inainte de a publica ceva,chiar nu e nimeni acolo sa vada materialul,si sa te cenzureze cumva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.