Soluția pentru a scăpa de traficul infernal din zona lucrărilor la pasajul...

Soluția pentru a scăpa de traficul infernal din zona lucrărilor la pasajul Michelangelo

3
DISTRIBUIȚI

trafic3

Edilul șef Nicolae Robu a anunțat astăzi noi modificări privind traficul din zona Michelangelo. „Am decis ca din 19 iunie, Splaiul Galați să devină stradă cu sens unic de la Podul Decebal spre Piața Badea Cârțan. Pe partea cealaltă a Begăi, Splaiul Protopop Meleție Drăghici (fostul Industria Lânii) va fi cu sens unic de la Piața Badea Cârțan spre Podul Decebal.


Am luat această decizie pentru că se producea o gâtuire a traficului în zonă”, a explicat Robu. Odată cu anunțul făcut, primarul nu a pierdut ocazia de a explica din nou că este necsar să se suporte o vreme acest deranj din trafic pentru modernizarea orașului. Pentru fluidizarea traficului vor interveni și mai multe echipaje ale Poliției Rutiere și de la Poliția Locală.

Potrivit purtătorului de cuvânt de la Poliția Locală, Daniela Seracin, câțiva agenți au fost astăzi deja în teren și, împreună cu cei de la Rutieră, au acționat “pentru fluidizarea circulației și descongestionarea traficului prin dirijarea autovehiculelor care circulă dinspre Complexul Studențesc și strada Pestalozzi, pe Podul Decebal. Echipajele mixte vor acționa și în zilele următoare, până la montarea de indicatoare rutiere, pentru a facilita circulația deviată de lucrările de la Podul Michelangelo”, precizează Daniela Seracin într-un comunicat.

3 COMENTARII

  1. semne de circulatie care sa indice clar si des ruta de ocolire. asa se procedeaza intr-un oras normal. am vazut citeva pe care scria strada cluj dar nu le-am urmarit sa vad daca ruta este indicata suficient de clar si pe toata lungimea traseului de alternativ.

  2. Niste oameni seriosi fac un studiu anticipat asupra modificarilor produse in trafic si a solutiilor de rezolvare.Dar….asta nu se aplica in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.