Deputatul Sorin Grindeanu, supărat că ridicarea noii clădiri a Spitalului de Copii...

Deputatul Sorin Grindeanu, supărat că ridicarea noii clădiri a Spitalului de Copii s-a împotmolit pe plan local: „Ne-am dat cu firma-n cap”

1
DISTRIBUIȚI

sorin grindeanu op

Construcţia noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara are mici şanse să înceapă în acest an. Deputatul PSD Sorin Grindeanu, cel care a făcut lobby la Guvern ca să aloce cinci milioane de lei pentru realizarea imobilului, s-a arătat dezamăgit, astăzi, de faptul că deşi au trecut cinci luni de când au fost alocaţi aceşti bani, lucrurile nu s-au mişcat aproape deloc, pentru că nu a avut loc nici măcar licitaţia.


Pesedistul nu vrea să dea vina pe nimeni, însă consideră că există o inerţie „cu privire la personalul Primăriei Timişoara, există o teamă în rândul funcţionarilor publici să nu cumva să facă greşeli, o teamă de a grăbi lucrurile şi să înceapă licitaţia. Ştiu că studiul de fezabilitate este terminat, iar până în 14 iulie proiectul trebuie urcat pe SEAP şi începe licitaţia publică”.

Sorin Grindeanu a mai adăugat că este un pic ruşinat de faptul că lucrurile se mişcă aşa încet, mai ales că în luna decembrie a anului trecut, doar trei amendamente au fost acceptate în cadrul Legii bugetului de stat, din care unul se referea la alocarea de fonduri pentru construcţia noului corp al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”. „Sper să nu ne prindă sfârşitul de an şi banii pe care i-am primit de la Guvern să nu fie cheltuiţi. Banii s-au alocat, dar noi nu suntem în stare să ne mişcăm aşa cum trebuie. Nu există un singur vinovat, nu dau vina nici pe primărie, nici pe proiectant. Ne-am dat cu firma în cap, când e să ne mişcăm repede avem viteza melcului turbat”, a mai adăugat deputatul Sorin Grindeau.

1 COMENTARIU

  1. Dl Grindeanu ar trebui sa se jeneze si pentru ca voteaza la gramada toate propunerile aberante din parlament. Ma asteptam ca tinerii alesi sa aiba o viziune mai moderna si sa nu urmeze gloata fostilor comunisti din PSD, completati firesc de cei din PNL. Sperantele au fost desarte. In afara de faptul ca si-a realizat visul (formulat pe cand eram la facultate), de a ajunge „sus” politic, in rest nu a facut nimic”european” pt tara si pt. cei care si-au pus sperante in el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.